Share
China rămâne cea mai mare piață pentru mașini electrice

China rămâne cea mai mare piață pentru mașini electrice

În China au fost înmatriculate în primele nouă luni ale acestui an 2,07 milioane de mașini 100% electrice și hibride cu încărcare la priză.

Studiul „Electric Car Market #Innovation Report 2021” realizat de Center of Automotive Management (CAM) și YouGov arată că principalele piețe mondiale pentru mașini electrice sunt cele din China, Europa și Statele Unite ale Americii.

În primele nouă luni ale acestui an chinezii au înmatriculat 2,07 milioane de mașini 100% electrice (BEV) și hibride cu încărcare la priză (PHEV), în timp ce europenii au achiziționat 1,58 milioane, iar americanii 0,43 milioane.

În privința mașinilor strict electrice, tot China este lider, cu 1,77 milioane de unități, în timp ce în Europa au fost înmatriculate 801.000, iar în SUA 320.000.

În schimb, la capitolul PHEV Europa a depășit atât SUA cât și China. Astfel în Europa au fost înmatriculate în perioada ianuarie – septembrie 778.000 de vehicule hibride cu încărcare la priză, în China 368.000, iar în SUA doar 110.000.

Studiul CAM și YouGov arată că la nivel european liderul pieței de mașini electrice (BEV și PHEV) este Germania, cu 237.000 de unități, urmată de Marea Britanie (125.000 de unități) și Franța (107.000 unități).

Leave a Comment