Share
Campanie de reduceri la Dacia: Simple Friday

Campanie de reduceri la Dacia: Simple Friday

Marca Dacia a demarat astăzi o campanie prin care oferă clienților 70 de mașini cu preț redus și livrare imediată.

În ziua în care majoritatea retailerilor din România desfășoară campania Black Friday, producătorul autohton Automobile Dacia a demarat o campanie de reduceri denumită „Simple Friday”.

Conform oficialilor mărcii, în campanie sunt disponibile 70 de mașini Dacia cu prețuri reduse, iar un avantaj major pentru participanți este promisiunea unei livrări în circa două săptămâni. În contextul în care livrările de vehicule ale majorității mărcilor au întârzieri de trei, șase sau chiar zece luni, inițiativa Dacia poate fi un avantaj pentru cei care au nevoie rapid de un automobil.

În campania Dacia Simple Friday, reducerile oferite sunt de maximum 1.000 de euro / vehicul, iar persoanele fizice care aleg finanțare prin Dacia Finance beneficiază de extra discounturi, de până la 600 de euro.

Printre modelele disponibile se află, de exemplu, un model Dacia Duster cu echipare Comfort (Blue dCi – 115 CP, 4WD) cu un preț de 18.899 de euro, un Duster Prestige ECO-G 100 2WD care costă 17.270 de euro sau un Sandero Stepway TCe 90 CVT cu un preț de 15.390 de euro.

Conform oficialilor Dacia, campania demarată la ora 11.00 a zilei de 12 noiembrie avea la ora 14.00 jumătate dintre produse deja alocate.

Citește și:

Leave a Comment