Share
România a învins Armenia și a urcat pe locul 2 în grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale

România a învins Armenia și a urcat pe locul 2 în grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale

Echipa de fotbal a României a învins în această seară Armenia cu scorul de 1 – 0. În urma acestui rezultat, tricolorii au urcat de pe locul 4 pe 2 în grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.

Grație unui joc bun, dar sub cel reușit cu Germania, echipa României a învins Armenia. Cu 13 puncte după 8 meciuri, România a urcat pe locul 2 în grupă, în urma Germaniei (21 de puncte) dar peste Macedonia de Nord (12 puncte) și Armenia (12 puncte).

Tricolorii au obţinut o victorie foarte preţioasă prin golul marcat de Alexandru Mitriţă (min. 26) şi au urcat pe locul secund în grupă.

Cele două reprize au avut o desfăşurare complet opusă, prima dominată de echipa antrenată de Mirel Rădoi şi a doua în care oaspeţii au avut iniţiativa.

Armenia a avut o şansă ofensivă în primul minut, dar Barseghian a tras pe lângă poartă la capătul unui contraatac.

Tricolorii au controlat jocul şi Keşeru a trimis cu capul peste poartă (min. 3), la centrarea lui Bancu. Un minut mai târziu, Stanciu a pătruns în careu, dar a şutat imprecis (min. 4). Keşeru (min. 25) a încercat un şut din întoarcere, dar a fost blocat de Grigorian. Din cornerul care a urmat (min. 26), cel mai mic jucător de pe teren, Mitriţă, a deschis scorul cu capul, din centrarea lui Răzvan Marin.

Presiunea echipei României la poarta lui Iurcenko a continuat un un şut al lui Cicâldău (min. 29) peste transversală şi o mare ratare a lui Mitriţă (min. 33), lansat de Keşeru, dar deposedat in extremis de Haroian. Cicâldău (min. 34) a prins un voleu de la 20 de metri, dar Iurcenko a respins. Portarul armean s-a remarcat şi în min. 39, la un şut expediat de Marin de la 25 de metri.

După prima repriză, România avea 9-1 la şuturi (3-0 pe poartă), posesie netă, 73%-27%, şi 6-0 la cornere.

În repriza secundă, armenii au forţat egalarea şi au avut câteva oportunităţi bune. Haroian a reluat cu capul (55), după un corner executat de Zelarayan, dar Niţă a fost la post. Mhitarian a reluat imprecis cu capul din 7 metri la centrarea lui Zelarayan (57). Mhitarian a ratat o mare ocazie în min. 65, luftând de la 10 metri.

Hagi l-a testat pe Iurcenko de două ori, în min. 60 cu un şut din marginea careului şi în min. 69, din lovitură liberă de la 18 metri, la care portarul a respins senzaţional în transversală.

Ultima ocazie notabilă a oaspeţilor a fost şutul-centrare al lui Mhitarian (85), de la circa 25 de metri, prins de Niţă.

România a încheiat cu o posesie de 58%-42%, cu 15-7 şuturi la poartă (5-2 pe poartă) şi 8-2 la cornere.

România şi-a luat astfel revanşa după eşecul surprinzător de la Erevan din martie, cu 2-3.

Aceasta a prima partidă jucată de naţionala României pe noul stadion Steaua, la 12 ani de la precedentul meci disputat în Ghencea, 1-1 cu Austria, în preliminariile CM 2010.

În celelalte partide de luni, Germania a învins Macedonia de Nord cu 4-0, în deplasare, iar Islanda a trecut de Liechtenstein cu acelaşi scor, 4-0.

Germania, liderul grupei cu 21 de puncte, şi-a asigurat calificarea la CM 2022.

În ultimele două partide ale preliminariilor, România va juca în luna noiembrie, mai întâi cu Islanda (11.11) și apoi, în deplasare, cu Lichtenstein (14.11).

Câştigătoarele grupelor se vor califica direct la turneul final din Qatar. Formaţiile clasate pe locurile secunde şi cele mai bune două echipe necalificate din Liga Naţiunilor 2020-2021 vor juca baraje în urma cărora alte trei formaţii vor obţine biletele pentru CM 2022.

Leave a Comment