Share
Mazda a anunțat numele viitoarelor SUV-uri din gamă

Mazda a anunțat numele viitoarelor SUV-uri din gamă

Mazda și-a anunțat astăzi planul de extindere a familiei de SUV-uri începând cu 2022. Gama de SUV-uri va include modelele CX-60 și CX-80.

Oficialii Mazda Motor Corporation că marca le va oferi clienților europeni o gamă mai largă de SUV-uri. În același timp, noile SUV-uri de clasă mare CX-70 și CX-90 împreună cu CX-50, din gama cu platforme mici, vor fi lansate în SUA și în alte piețe non-europene.

Noile modele europene, care vor purta numele – de ce nu ne mirăm – CX-60 și CX-80, vor duce, conform companiei, la creșterea vânzărilor pe termen mediu și lung.

Dispunând de două (CX-60), respectiv trei rânduri de scaune (CX-80), SUV-urile vor ajunge pe piața din Europa cu sisteme hibride plug-in care îmbină un motoar alimentat cu benzină și un motor electric. Noua generație de motoare pe benzină Skyactiv-X cu șase cilindri în linie și motorul diesel Skyactiv-D vor fi, de asemenea, introduse în combinație cu un sistem mild hybrid de 48V.

În plus, în prima jumătate a anului 2022, va fi prezentată o nouă versiune a primului model electric Mazda MX-30 care încorporează acum mai multe tehnologii de electrificare utilizând motorul rotativ unic Mazda ca generator.

În jurul anului 2025 compania va introduce o serie de produse noi pe o nouă platformă dedicată mașinilor electrice. Odată cu introducerea acestor modele Mazda va avansa în procesul de a electrifica în întregime gama până în 2030.

Alături de aceste noi modele, Mazda CX-5 2022, rămâne unul dintre vehiculele de bază pentru Mazda la nivel global. CX-5 și alte modele precum CX-30 vor continua să joace un rol cheie în gama de SUV-uri Mazda.

Leave a Comment