Share
Ion Țiriac și Camelia Potec au lansat Best Preschool, concept educațional bazat pe programa britanică și inițiere în sport

Ion Țiriac și Camelia Potec au lansat Best Preschool, concept educațional bazat pe programa britanică și inițiere în sport

Best Preschool (British Education & Sports Țiriac Preschool) și-a lansat oficial serviciile în prezența lui Ion Țiriac și a Cameliei Potec.

Grădinița aflată sub administrarea grupului deținut de Ion Țiriac își deschide porțile cu programe de vară începând cu luna iulie, iar din 1 septembrie 2021 va oferi servicii preșcolare complete pentru copii cu vârste cuprinse între 18 luni și 6 ani. Principalele arii de interes ale Best Preschool sunt abordarea programei britanice, inițierea în sport și experiențe în pădure.

Instituția de învățământ este situată în partea de nord a capitalei, pe stradă Jandarmeriei, în vecinătatea Stejarii Country Club.

Sistemul inedit de predare elaborat de Best Preschool include abordarea unui program de inițiere într-o gamă extinsă de opțiuni cu scopul de a identifica preferințele celor mici, de la cele mai fragede vârste, către anumite arii sportive și de a cultiva un stil de viață sănătos și activ începând cu primii ani de viață.

De asemenea, Best Preschool se bazează pe curriculum britanic și urmează programa educațională britanică Early Years Foundation Stage, având alături o echipa de experți, inclusiv vorbitori nativi de limba engleză. Programa britanică are în vedere importanța unui parcurs de formare echilibrat și practicarea limbii engleze în comunicarea curentă.

Ghidată de valorile grupului Țiriac în termeni de excelență și de dorința de a inspira copiii să perceapă mișcarea drep o normalitate în viață de zi cu zi, grădinița va implica preșcolarii în sporturi precum tenis, fotbal, înot, patinaj, baschet, karate, balet, alergare, gimnastică și parkour, având alături o echipa de profesioniști în domeniu. Totodată, poziționarea instituției în cadrul pădurii Băneasa asigură un mediu favorabil pentru dezvoltarea micilor cursanți, oferindu-le posibilitatea de a explora natura înconjurătoare și de a o utiliza ca habitat pentru joacă.

„La Best Preschool nu vorbim despre sporturi olimpice, ci despre o viață normală pe care un copil o poate avea prin intermediul jocurilor și activităților sportive. Grădinița dispune de teren de tenis, teren de fotbal, teren de baschet, pistă de atletism, dar și spațiu pentru multe alte activități care le vor permite copiilor să se joace, să alerge și cel mai important – să se dezvolte. Demarat ca program de educație fizică conceput pentru copiii aflați la o vârstă fragedă, obiectivul nostru este ca preșcolarii să dezvolte aptitudini sănătoase care să îi conducă către o activitate fizică regulată și relevanță în obținerea de înalte performanțe academice”, a declarat Ion Țiriac.

„Educația înseamnă înainte de orice un copil fericit și sănătos. Iată de ce la Best Preschool sportul nu este predat ca o activitate de performanță, ci drept utilizarea energiei în scopuri constructive și distractive în același timp. Programele Best Preschool au obiectivul de a aborda sportul ca pe un sistem de joacă și divertisment, ghidându-i astfel pe copii să abordeze un stil de viață sănătos. În calitate de părinte îmi doresc ca fetița mea să înțeleagă rolul sportului și să îi facă plăcere să îl practice. Le vom insufla acest lucru tuturor micuților”, a menționat coordonatorul grădiniței, Camelia Potec.

Leave a Comment