Share
Când nu funcționează rețetele

Când nu funcționează rețetele

Anul trecut, când aplatizam curba, pe străzile ieșene a apărut un tânăr cavaler pe cal, căutând drumul spre maternitatea unde soția lui tocmai îi născuse un băiețel.

Internetul și televiziunile au vuit de încântare, oamenii s-au bucurat că dragostea învinge tot, că realitatea bate filmul și restricțiile de circulație. Drumul până la maternitate străbătut cu calul, în loc de tramvai, a făcut înconjurul României.

Valul de bunăvoință nu s-a oprit doar la exclamațiile de încântare pe Facebook. A început căutarea eroului, iar odată depistat am aflat cu toții cum trăia în condiții mizerabile, fără un venit fix, cu încă doi copii în afară de bebelușul proaspăt sosit în lumea pandemică. Sergiu și familia locuiau în ghetou, el lucra cu ziua, dar își propusese să construiască o cameră pentru draga lui soție. Inimioară. Inimioară.

Un cunoscut luptător în ring, numit prietenos „Moartea din Carpați”, a făcut efortul de a unifica gesturile de simpatie și solidaritate ale românilor care au crezut într-un început pozitiv pentru Sergiu. Donațiile oamenilor și contribuția vedetei protectoare au ajuns la 42.000 euro, din care 37.000 au fost folosiți pentru construcția unei case cu trei camere. Restul au rămas în contul lui Sergiu.

Povestea cu eroul care răzbate din ghetou și ajunge să trăiască decent, pe care ne-am asumat-o noi, nu este și a lui. Sergiu nu știe să scrie sau să citească, iar pe contractul de vânzare-cumpărare a casei și-a pus amprenta, în loc de semnătură.

Sergiu nu cunoaște decât lumea ghetoului în care a supraviețuit, condusă de interlopi. Mai știe că a fi baștan în cartier înseamnă să ai o mașină care duduie, ceea ce a și bifat. Sergiu a trecut de la cal la Golf și Range Rover, a organizat petreceri cu manele și mulți invitați, spre groaza vecinilor. A refuzat orice ofertă fermă de lucru venită prin intervențiile binefăcătorului său, cu un salariu net de 2000 lei. Iar după ce toate rezervele s-au topit, s-a despărțit de singurul bun care îi fusese oferit în viață, casa, printr-un subterfugiu pe care doar un avocat bun ar fi putut să îl ticluiască. Doar nu ne închipuim că Sergiu știa să compună un contract de închiriere fix pe perioada în care nu avea voie să își vândă casa, la sfârșitul căreia era prevăzută o clauză de înstrăinare.

Sergiu e Sergiu. Nu a avut parte de educație sau de o familie care să îl protejeze. A știut să supraviețuiască fără să muncească și s-a adaptat la condițiile de ghetou. Respectă un anumit cod de reguli și valori, pe care noi am avut norocul să nu îl cunoaștem. Are o familie la care ține și nu se gândește la viitor, ci doar la ziua de mâine. Cum a ajuns să iasă din mizerie și să se întoarcă de unde a plecat nu e o poveste tristă, ci revenirea la ceea ce cunoaște el mai bine, chiar dacă acel mai bine pare groaznic pentru noi.

Rețeta noastră de bunăstare, cu familia care zâmbește fericită în căsuța cu trei camere, pridvor și canalizare, cu bărbatul care se duce la lucru fericit gândindu-se la bebelușul care crește, e doar o plăsmuire. Ne închipuim că devine reală pentru că apare la televizor. Ne proiectăm speranțele de mai bine asupra unui tânăr părinte și uităm că el nu știe să își scrie numele. Poate nu se simte în largul lui într-un ritm și la un nivel pe care noi le considerăm obișnuite. Poate rețetele nu funcționează, pentru că nu sunt adevărate.

Leave a Comment