-
Dacia Sandero și Logan, doar două stele la testele de siguranță Euro NCAP. Iată de ce. - April 13, 2021
-
Bilanț provizoriu Dacia Spring: 9.300 de europeni au rezervat mașina în trei săptămâni - April 12, 2021
-
Programul Rabla 2021: Ministrul Mediului a anunțat majorarea primei de casare - March 23, 2021
Dacia, cel mai mare recul al cotei de piață dintre mărcile importate în Germania
Marca Dacia a înregistrat în primul trimestru al lui 2021 o scădere cu 36,6% a înmatriculărilor pe piața germană, fapt ce a dus la cel mai mare recul al cotei de piață dintre toate mărcile străine importate în Germania.
Cea mai mare piață auto europeană, cea germană, a scăzut în primul trimestru din 2021 cu 6%. Conform datelor Autorității pentru Transport în primele trei luni ale anului au fost înmatriculate doar 656.500 de autoturisme. Asta în ciuda faptului că luna martie a adus un plus de 36%, până la 292.400 de unități.
În acest context, majoritatea mărcilor au raportat vânzări mai slabe decât în perioada similară din anul 2020, însă este demn de remarcat faptul că dintre brandurile importate pe piașa din Germania, Dacia a avut cel mai mare recul. Statistica înmatriculărilor din primul trimestru arată că germanii au înmatriculat doar 50.704 unități Dacia în acest an, față de 80.035 în 2020. Și, cum o scădere mai mare decât cea a pieței înseamnă și o reducere a cotei de piață, acest indicator a scăzut în cazul Dacia de la 2,22% în primul trimestru al lui 2020, până la 1,74% în primele trei luni din acest an.
În ciuda scăderii puternice a cotei de piață, marca românească deținută de grupul Renault continuă să fie mai bine poziționată pe piața din Germania decât branduri mai cunoscute precum Citroen (1,68%), Jeep (0,54%), Mazda (1,52%), Nissan (1,19%), Suzuki (0,77%) sau Volvo (1,62%). Dacia deține în acest an o cotă mai mare chiar decât a unor mărci deținute de grupuri germane precum Mini (1,51%), Porsche (0,90%) sau Smart (0,55%).