Share
Românii cheltuiesc mai mult pe impozite și contribuții decât pe mâncare

Românii cheltuiesc mai mult pe impozite și contribuții decât pe mâncare

Românul mediu scoate din buzunar aproape 600 de lei lunar pentru taxe și contribuții. Pe alimente alocă doar 300 de lei. Pe servicii plătește 240 de lei, ceea ce înseamnă că dă mai mult pentru impozite decât pentru mărfuri alimentare și servicii.

Asta se întâmplă însă la nivelul mediu general, fiindcă salariatul mediu cheltuiește aproape 1.000 de lei lunar pe taxe și contribuții, mai mult decât pentru produsele alimentare și nealimentare luate la un loc. După ce plătește impozitele și contribuțiile, salariatul mediu își permite să cheltuiască la fel de mult sau de puțin precum pensionarul mediu, de unde se vede că statul e social.

În anul pandemiei, românul mediu a cheltuit cu 8,3% mai mult pe impozite, iar salariatul mediu cu 6,3%. Orășeanul mediu plătește taxe de aproape 800 de lei cu circa 8% mai mult decât anterior, zic acest lucru ca să discutăm din nou de redistribuirea din statele sociale, care nu îmbogățește pe nimeni.

Menționez că anul trecut românii au plătit pentru bunurile de consum achiziționate prețuri cu 2%-3% mai mari. Adică, pentru ceea ce cheltuiesc mai puțin, pentru că impozitele, contribuțiile, cotizațiile și taxele nu intră în coşul luat în calculul a ceea numim uzual inflație, bazată pe IPC – indicele prețurilor de consum.

În ciuda acestei stări de fapt se recomandă taxe mai mari, impozitare progresivă care să-i penalizeze pe cei care au capacitatea să lucreze mai mult şi investiţii strategice ce includ în cantitate mare costul exproprierilor. Cu precizarea că această poziţie redistribuţionistă s-a observat şi la cele mai influente instituţii financiare internaţionale care afirmă, prin vocea conducătorilor lor, că înăsprirea impozitării bogaților nu ar afecta câtuși de puțin creșterea economică, dimpotrivă, în acest fel s-ar crea resurse pentru investiții publice mai mari, de natură să majoreze PIB. Deși până nu de mult era acceptată ideea că o țară săracă, cu un stat social hipertrofiat, ce limitează economiile individuale și percepe impozite mari, diminuând motivația muncii și inițiativei, nu va atinge niciodată un ritm alert de dezvoltare.

E inutil de spus că la noi nu există o corelație între productivitate și remunerație. Altfel nu s-ar fi apucat să scrie părinții Constituției în paragraful 1 alineatul 3 din legea fundamentală că România este un stat social. Cu alte cuvinte, într-o țară în care politicul dictează economicului cu ochii la alegeri, preocupările nu sunt legate de productivitate şi forţa de muncă, ci de forţa de vot. De aceea, după taxare, cheltuielile salariaţilor şi pensionarilor se egalizează.

Leave a Comment