Share
Divorțăm în pandemie?

Divorțăm în pandemie?

În ultimul an nunțile cu sute de invitați, hore, șapte feluri de mâncare, două perechi de naș și torturi cu artificii au fost amânate sau anulate. Însă doar în România au explodat divorțurile, față de celelalte țări din sudul și centrul Europei.

Ne vrem viața înapoi, așa ne spunem din martie 2020. Dar nu sunt șanse să se mai întâmple acest lucru, pentru că realitatea ne-a împins spre limite pe care nu credeam că le putem trece. Dispariția unor oameni dragi, suferința și boala, frica, izolarea, tristețea, furia, anxietatea – toate lasă urme adânci. După ce ne vom fi regăsit, vom construi o altă realitate, o altă viață, diferită. Dar mai e ceva timp până atunci.

În pandemie au ieșit la suprafață multe neajunsuri la nivel macro. La scară mai mică, relațiile au ajuns să se reducă la dialogul autentic dintre cei doi parteneri. Dacă au fost șubrede și mersul la lucru ascunde fisuri și compromisuri existențiale, relațiile s-au destrămat. Când căsătoriile s-au bazat pe o contribuție asumată, au supraviețuit. O ecuație matematică nemiloasă, în care stresul și presiunea distrug orice nu e trainic a generat rupturi iremediabile.

Și totuși, în unele țări divorțurile nu au urcat galopant așa cum s-a întâmplat la noi. În Turcia, au scăzut cu 13%, iar căsătoriile cu doar 10% față de 2019. În micul stat Muntenegru s-a înjumătățit numărul oamenilor dispuși să treacă pe la Oficiul Stării Civile, iar cel al divorțurilor a rămas constant. Croația a spus nu căsătoriilor, care au scăzut cu aproape 70%, pe când divorțurile cu doar 20%. Sârbii au frânat atât nunțile cât și despărțirile aproape cu 30%.

În România a explodat numărul anunțurilor de căutare a avocaților specializați în separări amiabile și am înregistrat un divorț la fiecare 2,7 căsătorii, de două ori mai accelerat decât în 2017, când pentru fiecare 5,2 nunți exista o despărțire. Numărul nunților a scăzut în pandemie cu 8.115, față de aproape 15.000 în 2019.

Motivele oficiale ale divorțurilor au evidențiat lipsa de comunicare reală și poate și respectul dintre cele două părți. Cazurile de violență domestică s-au înmulțit și au apărut cele de violență cibernetică, în care cei doi parteneri se amenințau în mediul digital, fiind fizic separați doar de un zid al aceluiași apartament. Lipsa securității financiare, posibilitatea șomajului au adăugat încă un strat de tensiune între parteneri.

Viața de după pandemie va fi diferită, pentru că relațiile dintre noi s-au schimbat. Să sperăm că avem resursele interioare să acceptăm schimbarea și să ne bucurăm de dragostea celor apropiați. Și poate nu întâmplător a apărut Facebook Dating…

Leave a Comment