Share
Energia salvează România?

Energia salvează România?

E evidentă și dureroasă pierderea locurilor de muncă din retail sau din industria ospitalității, generată de pandemie. Există însă domenii în declin de mai multă vreme, ale căror probleme au fost doar teme de circ electoral.

În conștiința publică, minerii au să fie întotdeauna asociați cu evenimentele din anii ’90, când s-au strămutat în capitală să rezolve cu bâtele protestele din Piața Universității, îndreptate împotriva noilor comuniști care preluaseră puterea.

Dincolo de percepții, mineritul se confruntă cu dispariția din nomenclatorul meseriilor din România. Iar până atunci salariații Complexului Energetic Hunedoara nu își primesc salariile sau tichetele de masă, deși coboară în mină zi de zi. Pe valul recentelor proteste ale minerilor s-au urcat, fără scrupule, reprezentanți ai Senatului României, iar Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara a demisionat, în loc să își asume o soluție.

E reprobabil, ca politician, să spui că minele din Valea Jiului au un viitor luminos, chiar dacă ai nevoie de băi de mulțime și de recunoaștere televizată. E o minciună să declari că în Germania minele se redeschid, când această țară declară oficial că din 2038 cărbunele nu va mai fi inclus în sistemul energetic.

Problema de fond a mineritului din România rămâne nerezolvată, de 30 de ani. Au trecut nenumărate cicluri electorale și nu există o explicitare clară a ceea ce înseamnă că țara noastră, ca parte a Uniunii Europene, va respecta “Pactul Verde” și se îndreaptă către un sistem energetic cu mai puține emisii. Mesajul ar trebui decodat, explicat, comunicat, repetat, atât la nivel strategic, cât și pentru oamenii obișnuiți.

Mai puține emisii înseamnă, printre altele, fără cărbune, considerat o resursă a cărei exploatare este ineficientă și a cărei utilizare, poluantă. “Pactul Verde” înseamnă că 5.000 de mineri își vor căuta o altă meserie. Concret, pentru ei, acum e momentul ca statul și sistemul privat să pună la punct o tranziție care să poată funcționa.

Nu există o soluție perfecta pentru Valea Jiului. E nevoie de acțiuni concrete și imediate, chiar imperfecte, nu de declarații sforăitoare, pentru ca 5.000 de mineri și familiile lor să fie relocați și să învețe alte meserii. E nevoie de fonduri la fel de concrete ca o categorie profesională care și-a transmis din generație în generație un mod de viață să se “reinventeze”, să o ia de la capăt, în alt oraș, în alte condiții.

România are posibilitatea să își diversifice sursele de energie regenerabilă. Întrebarea este dacă minerii ar putea să lucreze vreodată pe platforme care exploatează gazul din Marea Neagră sau să conducă de la distanță turbine eoliene. Pe hârtie, totul e posibil.

Leave a Comment