Share
Adevărul neputinței noastre

Adevărul neputinței noastre

La o simplă căutare pe internet, România e singura țară unde au murit carbonizați pacienți în secțiile de terapie intensivă din trei mari spitale, cincisprezece adulți și șase bebeluși.

Și Turcia a înregistrat un trist bilanț, într-un incendiu provocat de atmosfera încărcată cu oxigen a unui spital din linia întâi în lupta cu pandemia. În Rusia a existat o deflagrație, într-un laborator unde erau stocate tuburi de oxigen, fără pierderi de vieți omenești.

Suntem unici pe harta Uniunii Europene, suntem țara unde nici autoritățile, nici personalul din unitățile sanitare nu au învățat nimic din situațiile extreme cu care s-au confruntat. Bineînțeles, după tragedia recentă de la Balș, s-au umplut paginile de Facebook cu comentarii, opinii, regrete, blesteme sau injurii adresate reprezentanților puterii.

Teoriile reșoului, a aerotermei, a prizelor defectuos montate, a lipsei sistemelor de ventilație s-au îngrămădit către un singur punct: cine e vinovatul? Ce formă fizică are? E un director de spital, un pacient care dârdâia în salon, familia grijulie care a adus cadou o aerotermă, asistenții medicali care ar trebui să supravegheze că funcționează sistemul de ventilație, un ministru, un președinte?

Răspunsul va fi întors pe toate părțile înainte de a fi comunicat, iar cercetarea derulată cu ajutorul unor specialiști de la Petroșani va dura luni bune. La Piatra Neamț nu a fost descoperită cauza incendiului. Între timp, ca într-o poveste pentru copii, ne-au fost promise mai multe spitale noi, a căror fundație ar urma să fie inaugurată…în 2024. În ciclul electoral trecut primisem asigurări că vor fi construite opt spitale regionale, iar rată de materializare a acestor declarații zemoase a fost zero.

Am aflat și că există autorizații de securitate la incendiu, în paralel cu autorizații parțiale sau avize. O mie de portițe pentru tot atâtea nereguli. Presa a relatat că în spitale nu există sau trebuie reparate instalațiile de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor. Enumerarea nefastă a erorilor care pot să ne coste viața include lipsa stingătoarelor de incendiu și condiții precare de evacuare, alături de instalații electrice îmbătrânite și defectuoase, neverificate periodic.

Sunt pașii pe care orice companie privată îi parcurge firesc, pentru a funcționa. Sunt condițiile de bază pe care 368 de spitale de stat din România nu le îndeplinesc. Să ne spunem, cu teamă, că România are 368 de locuri unde se pot petrece tragedii carbonizate, în fiecare zi.

Să le fie drumul lin, arșilor de vii de la Piatra Nemț, Balș și Giulești. Cu neputință, le trimitem doar un gând bun.

Leave a Comment