Share
Dreapta bate stânga și când vine vorba de volan

Dreapta bate stânga și când vine vorba de volan

Maşinile cu volan pe dreapta sunt interzise la înmatriculare de la 1 ianuarie, scriu entuziasmate platformele de profil. Cele care nu uită să spună, după ce pun volanul pe dreapta în titlu, că e vorba nu de oricare volan pe dreapta, ci doar de acela din Marea Britanie.

Asta pentru că în Irlanda, Cipru şi Malta se circulă tot pe stânga precum în UK, iar maşinile cu volanul pe dreapta de aici se pot înmatricula în România. Nu sunt convenabile ca preţ, însă autorităţile noastre parcă ar merita o glumă cu adus la înmatriculare câteva maşini malteze, pentru ca apoi deţinătorii să pună afişe: Maşină cu volanul pe dreapta înmatriculată în 2021!

Nu ştiu dacă ştiţi că noi, care avem maşini cu volan pe stânga şi sistem metric, e posibil să ne găsim în inferioritate faţă de cei ce măsoară în inchi şi au volan pe dreapta.

În India, Indonezia, Thailanda, Malaezia ori Singapore se circulă pe stânga. Şi în Japonia e fel. Aici povestea e un pic altfel ca în spaţiul hindus în care regele britanic era împărat. Statul nipon, când s-a apucat să facă şosele, constructorii din Regatul Unit s-au impus în faţa celor din Statelor Unite şi englezii au făcut drumurile ca la ei, pe stânga, pe care circulă maşini cu volanul pe dreapta.

În Australia şi Noua Zeelandă volanul e pe dreapta, dar şi în state din Africa, multe foste colonii britanice: Kenya, Tanzania, Namibia, Africa de Sud, Botswana, Lesotho, Malawi, Zambia, Mauritius, Eswatini, Mozambic, Zambia, Uganda și Zimbabwe. Deci, Africa de Sud şi Rhodesia, actualmente Zimbabwe, au scăpat de colonialismul britanic şi de apartheid, însă au rămas tot cu volanul pe dreapta, ca în metropola de pe Tamisa.

Totuşi unii au avut curajul să scape de volanele pe dreapta înainte de Brexit, devenind cetățeni ai unor state sociale. Italienii după 1922, spaniolii din 1925, portughezii din 1929 și suedezii din 1968. Vă închipuiţi cum ar fi arătat acum o Uniune Europeană cu atâtea volane pe dreapta? Şi oare cum s-ar fi simţit Volkswagen când ar fi vândut atâtea volane europene puse altfel decât la nemţi? Oricum în lume două treimi din oameni merg în maşini cu volane puse ca în micul stat insular, care a părăsit UE.

Leave a Comment