Share
La mulți ani, incertitudine!

La mulți ani, incertitudine!

După negocieri aspru comentate în mediul digital, unde toată națiunea știe cel mai bine cum se conduce o țară, avem un guvern de coaliție care trebuie să treacă primul examen clinic: aprobarea bugetului.

80 de milioane de persoane infectate cu noul virus și 1,76 milioane de decese la nivel mondial, iată cifrele cu care pandemia înscrie un bilanț înfricoșător pentru 2020. Și în România sunt multe familii îndoliate, s-au prăbușit afaceri și industrii, iar veniturile oamenilor au avut de suferit. Guvernul care preia speranța de redresare pe care i-am atribuit-o lui 2021 are deja pe umeri un deficit bugetar de aproape 10% și sisteme esențiale care de-abia funcționează: sănătatea și educația. Din promisiunile electorale sunt de reținut și autostrăzile, care vor apărea peste 4 ani așa cum nu s-a întâmplat în ultimii 30.

Apartenența la Uniunea Europeană ne oferă un punct de sprijin important. Planul de redresare european, de 750 milioane de euro, ne include, dar nu reprezintă un panaceu. Sunt de luat urgent măsuri de stimulare a mediului de afaceri și acordarea unor facilități fiscale industriilor afectate de pandemie, concomitent cu reglementarea unor beneficii neimpozabile pentru angajați. Auzim din nou refrenul îmbunătățirii colectării veniturilor la bugetul de stat, dar poate extinderea digitalizării, atât de utilă pe parcursul crizei, va fi chiar soluția pe care o căutăm de mult timp.

Ce ne așteaptă în 2021? Incertitudine. Cel puțin până în primul semestru al anului viitor, restricțiile și măsurile de prevenție legate de pandemie vor continua să aibă un impact important în relansarea economiei europene și naționale. Pornim însă în 2021 și cu o speranță de redresare, legată de vaccinul gratuit care se distribuie în toată Uniunea Europeană și în alte zone ale globului.

Proaspăt aduse în România, primele doze au fost repartizate personalului medical din linia întâi. Din păcate, mulți conaționali care se cred experți în medicină moleculară, l-au analizat și desființat cu furci și topoare pe Facebook. Parcă întorși în evul mediu, dar având  din păcate la dispoziție un telefon inteligent, comentatorii anti-vaccin sunt mulți și virulenți. Tot ei vor vacanțe, nunți și cumetrii, le e dor de Grecia și Turcia. Iar acțiunile lor ne vor amâna tuturor, la nivel colectiv, posibilitatea imunizării și reîntoarcerii la o viață normală.

Leave a Comment