Share
Prima bancă din România care permite accesul în sucursale doar cu programare

Prima bancă din România care permite accesul în sucursale doar cu programare

Banca Comercială Română (BCR) a anunțat că va implementa un nou mod de funcţionare prin care clienţii vor avea acces în sucursale exclusiv în baza unei programări telefonice.

Conform oficialilor BCR, noul mod de funcționare va fi funcțional la nivelul întregii reţele teritoriale a băcii începând de luni, 19 octombrie. Ei explică și că se extinde astfel proiectul pilot de programări prin telefon, derulat în ultimele luni în 12 sucursale din ţară.

Programul a fost conceput pentru a pregăti migrarea către un nou mod de funcţionare în reţeaua băncii prin care se urmăreşte creşterea gradului de confort şi protecţie pentru clienţi, reducerea timpilor de aşteptare, îmbunătăţirea eficienţei operaţionale şi încurajarea utilizării platformei de digital banking.

Extinderea sistemului la nivelul întregii reţele de sucursale este una temporară şi a fost accelerată de escaladarea, la nivel naţional, a ratei de cazuri de infectare cu COVID-19, precum şi de apropierea sezonului rece, în contextul în care există cazuri în care se formează cozi în faţa unităţilor bancare.

„În ultimele luni, am accelerat procesele de transformare digitală şi am implementat noi modele de lucru care vin în întâmpinarea clienţilor cu soluţii cât mai practice. Ca urmare a contextului actual şi a creşterii numărului de infectări, am decis să extindem imediat, în toată reţeaua BCR, sistemul de acces în agenţii doar pe bază de programare”, a afirmat Dana Dima, vicepreşedinte executiv Retail şi Private Banking, Membru al Comitetului Executiv.

Potrivit acesteia, este o măsură unică în sistemul bancar din România, dar care s-a dovedit eficientă în alte industrii.

„Această decizie se aliniază strategiei noastre pe termen lung de transformare a modelului de business, atât prin digitalizarea serviciilor şi a produselor bancare, cât şi prin deservirea clienţilor pe principii de consiliere personalizată”, a explicat Dana Dima.

În acest context, fiecare agenţie BCR va beneficia de un număr de telefon dedicat la care orice client BCR va putea face o programare. Detaliile şi numerele de telefon vor fi disponibile pe pagina de internet a băncii.

Citește și:

Leave a Comment