Share
OMC: Scădere de 13% a comerţului mondial în 2020

OMC: Scădere de 13% a comerţului mondial în 2020

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) estimează o scădere de 13% a comerţului mondial anul acesta din cauza pandemiei.

Șocurile provocate de pandemie ar putea duce la un recul cu 13% al comerţului mondial în 2020, semnificativ mai puţin decât cel mai pesimist scenariu, ce indica un declin de 32%.

Vorbind la un eveniment online organizat de ICC Brazilia şi Confederaţia industriei braziliene, directorul general OMC, Roberto Azevedo, a declarat că în cadrul OMC au sporit temerile că ţările se îndreaptă spre autonomie ca răspuns la pandemie.

Concentrarea producţiei într-o ţară o expune la o gamă largă de şocuri, consideră brazilianul Azevedo. Statele ar trebui să-şi diversifice sursele de aprovizionare, iar în urma pandemiei se va observa în următorii ani o reconfigurare a lanţurilor valorice mondiale, a adăugat şeful OMC.

OMC caută un nou director

Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Comerţului nu a reuşit să selecteze un director interimar din cauza impasului în rândul membrilor, care trebuie să ajungă la un acord până în noiembrie pentru înlocuirea lui Roberto Azevedo.

Roberto Azevedo va părăsi prematur funcţia de director general al OMC la finele lunii august, cu un an mai devreme decât termenul la care îi expira al doilea mandat.

De asemenea, membrii OMC au fost de acord să îl selecteze viitorul director general reducând de la opt la cinci numărul de candidaţi, apoi la doi, înainte de a se lua decizia finală.

Cei 164 de membri ai OMC vor fi invitaţi să selecteze patru candidaţi preferaţi în prima rundă care va avea loc în perioada 7-16 septembrie. Noul lider trebuie ales până în 7 noiembrie.

În prezent sunt şapte pretendenţi în cursa pentru postul de director general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Cu câteva ore de înainte data limită până la care pot fi depuse candidaturi, fostul ministru britanic al Comerţului Liam Fox s-a lansat în cursă, susţinut de premierul Marii Britanii, Boris Johnson. Anterior, Kenya a prezentat şi ea candidatura fostului său ministru al Sportului, Amina Mohamed, care în trecut a prezidat cele mai importante trei organisme ale OMC.

Alţi cinci candidaţi, un mexican, un egiptean, o nigeriană, o sud-coreeană şi un moldovean au anunţat deja că vizează să ocupe postul lui Roberto Azevedo.

În plină criză economică provocată de pandemia de Covid-19, mai multe dosare importante îl aşteaptă pe viitorul director general: pregătirea conferinţei ministeriale din 2021, impulsionarea negocierilor care stagnează şi mai ales relansarea dialogului cu SUA. Administraţia de la Washington ameninţă că va părăsi OMC şi paralizează începând din decembrie organismul de reglementare a diferendurilor din cadrul OMC.

Mexicanul Jesus Seade Kuri, 73 de ani, care a ocupat mai multe posturi la Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, este cel mai în vârstă candidat în timp ce fostul ministru al Afacerilor Externe din Republica Moldova, Tudor Ulianovschi, este cel mai tânăr candidat (37 de ani).

Citește și:

Leave a Comment