Share
Virgin Galactic și Rolls Royce, parteneriat pentru dezvoltarea unui avion cu o viteză de trei ori mai mare decât cea a sunetului

Virgin Galactic și Rolls Royce, parteneriat pentru dezvoltarea unui avion cu o viteză de trei ori mai mare decât cea a sunetului

Virgin Galactic, compania deținută de Richard Branson, a anunţat un parteneriat preliminar cu constructorul de motoare Rolls Royce pentru a dezvolta un avion de linie ce va fi capabil să zboare cu o viteză de trei ori mai mare decât cea a sunetului.

Virgin Galactic doreşte să dezvolte un avion care să zboare mai rapid decât faimosul Concorde (Mach 3 în loc de Mach 2, dar va trebui să rezolve mai întâi problemele care au condus la dispariţia modelului Concorde de pe piaţă, în principal zgomotul şi consumul de carburant excesive.

Aparatul de zbor imaginat de Virgin Galactic, prezentat în câteva imagini, este o aripă delta capabilă să găzduiască între nouă şi 19 pasageri, la o altitudine mai mare de 18.000 de metri – aproximativ de două ori mai mare decât altitudinea la care zboară avioanele de linie actuale. Noul dispozitiv aerian va trebui să decoleze şi să aterizeze pe pistele aeroporturilor existente.

Avion Virgin Galactic cu motoare Rolls Royce

Virgin Galactic a semnat protocolul unui acord fără caracter obligatoriu cu Rolls Royce pentru a dezvolta motorul cu reacţie ce va fi montat pe viitorul model de avion.

„Echipa noastră va lucra de asemenea pentru a rezolva provocările reprezentate de gestionarea termică, mentenanţa, zgomotul, emisiile şi chestiunile economice legate de zborurile obişnuite de mare viteză”, au precizat reprezentanţii companiei Virgin Galactic.

Compania s-a axat până acum doar pe segmentul zborurilor operate în cadrul turismului spaţial, graţie unui aparat jumătate avion, jumătate rachetă, conceput pentru a transporta la bordul său şase persoane, care plutesc câteva minute în condiţii de imponderabilitate la limita atmosferei cu spaţiul. Mai multe teste urmează încă să fie realizate în Statele Unite, înainte de debutul oficial al acestor zboruri spaţiale comerciale.

Cotată de anul trecut la bursă, Virgin Galactic încearcă să se diversifice şi a anunţat în luna mai că a semnat un acord cu NASA pentru a dezvolta tehnologii „de înaltă viteză”.

Agenţia spaţială americană lucrează de mai multe decenii la dezvoltarea unui avion experimental supersonic silenţios, X-59, iar un prim exemplar din acest model este pe cale de a fi construit de Lockheed Martin în California. Obiectivul este ca boomul supersonic, formidabilul zgomot de explozie, provocat de atingerea barierei vitezei sunetului, să devină mai puţin perceptibil – sau chiar deloc – la sol.

Citește și:

Leave a Comment