Share
Sloganuri și nimic mai mult

Sloganuri și nimic mai mult

În satul bunicilor, la câțiva kilometri de Găești, șoseaua principală era pietruită. Până la casa ridicată puțin înainte de cel de-al doilea război mondial, Dacia familiei se zgâlțâia puternic printre mici cratere amestecate cu noroi și bolovani înalți.

An după an mi-am întrebat rudele, oameni muncitori și modești, de ce satul nu se conectează la o viață mai ușoară, pe care o merită. Toți mă asigurau de fiecare dată că drumul asfaltat există pe hârtie, bifat într-un tabel cu fonduri europene deja consumate de autorități pentru cu totul alte destinații, inclusiv personale. Pentru a percepe altfel realitatea și pentru cât mai multe voturi, sătenii primeau sacoșe cu făină, zahăr și ulei în preajma alegerilor, din partea tuturor partidelor politice. Într-un târziu a apărut și asfaltul atât de prost turnat, încât are nevoie de cârpeli capitale după fiecare dezgheț.

La 80 kilometri distanță, capitala reprezintă cea mai importantă miză pentru toate partidele și mai ales pentru locuitorii ei resemnați. Lor li se aplică un dublu standard, pe de o parte al apartenenței la un mare oraș european, iar pe de alta al lipsei de acces la apă caldă. Poluarea, infrastructura sub-dezvoltată, traficul infernal, blocarea circulației iarna, școlile supra-aglomerate, igienizarea precară a spațiilor publice, înghesuiala în mijloace de transport, lipsa locurilor de parcare, toate fac parte din viața bucureștenilor. Într-un mod surprinzător și trist, pandemia a rezolvat  temporar o parte din apăsările cotidiene ale orașului. Lucrul și școala de acasă au rarefiat puțin cozile de mașini, străzile au fost curățate și gunoiul ridicat mai des. S-au umplut în schimb spitalele, iar cadrele medicale fac față cu greu noilor cazuri de infecții.

Alegerile locale se apropie accelerat, concurând cu panta de creștere a pandemiei. Partidele își prezintă candidații, campania a început cu promisiuni sforăitoare ale viitorilor posibil aleși și contra-atacuri din taberele adverse, adaptate mediului digital. Fiecare eroare e penalizată cu creații video și gif-uri animate ironice sau mincinoase, fiecare opinie e prăjită într-un șnițel infinit de comentarii.

Nimeni nu vorbește însă de elefantul din văzul tuturor, care trebuie să poarte mască, mai ales în spații închise. Ce rată a absenteismului vom atinge la aceste alegeri și pe ce propuneri concrete putem conta ca să traversăm una dintre cele mai dificile perioade din istoria noastră post-comunistă? Și când vom avea șansa unor primari cărora să le pese cu adevărat de viața cetății și care să aibă domiciliul în orașul pe care vor să îl administreze?

Leave a Comment