Share
Dă-ne, Doamne, mintea noastră cea de pe urmă!

Dă-ne, Doamne, mintea noastră cea de pe urmă!

Uitate sunt zilele când ne mândream cu rata relativ mică a infecțiilor și a deceselor în comparație cu alte țări crunt lovite de pandemie. Relaxarea a schimbat realitatea internărilor în spitale cu o accelerație îngrijorătoare.

Medicii sunt epuizați și au ajuns să capituleze cu intervenții triste în mediul digital: „Ce să mai explicăm?! S-au spus toate, s-au spus de multe ori, din toate părțile, din toate sursele. Acum nu mai ține de autorități, unități sanitare sau DSP!!! Acum ține de fiecare și incontestabil, de „norocul” fiecăruia (norocul de a fi diagnosticat la timp, norocul de a găsi un loc într-unul dintre spitale, norocul de a avea o formă ușoara…), într-un cuvânt, ține de Dumnezeu!”

Ca popor, moștenim fatalismul mioritic în fața greutăților. Multe dintre proverbele noastre menționează divinitatea, când nu găsim alte soluții:

Dacă dă Dumnezeu dinți, tot el dă și pâinea.
Dă, Doamne, sănătate, că belele curg.
Dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă!
De unde nu este nici Dumnezeu nu cere.
„Doamne ferește!” pân’ te nimerește.
Domnul a dat, Domnul a luat!
Dumnezeu îți dă, dar în gură nu-ți bagă.

Doar că suntem doar la începutul celei mai dificile bătălii cu virusul. Nu ne permitem fatalismul. Nu se pune problema să nu continuăm să luăm măsuri de prevenție, să păstrăm distanțarea socială, să ne spălăm mâinile frecvent, să ne dezinfectăm și să purtăm masca în spații închise sau să le cerem celor din jur să ne respecte dreptul la sănătate, dacă nu o fac. E parte a noii realități din 2020 și din anii care vin. Sunt acele lucruri care deja ne-au intrat în rutină și care vor rămâne în viața noastră, pentru care nu implicăm vreo forță supremă.

Avem de dus cu toții un altfel de război decât cel cu care s-au confruntat bunicii sau străbunicii noștri. Un război cu informații mincinoase, distorsionate sau manipulatoare, care îngrămădite accelerat în canalele de comunicare pe care le accesăm, ne pot provoca reacții emoționale puternice. Negarea este poate cea mai îngrijorătoare, pentru că ne dezarmează și îi pune în pericol și pe alții, care nu au să mai poată accesa servicii medicale, dacă sistemul nostru de sănătate se sufocă sub presiunea unui val crescut de infecții.

Nu am mai traversat o criză de asemenea amplitudine, cu atâtea necunoscute, într-un orizont de timp indefinit. Să ne propunem doze mici de bunăvoință și de încredere în fiecare zi, pentru noi și pentru cei din jur, ca să rezistăm pe termen lung. În alte țări au fost prea multe decese ca să nu fi învățat nimic din suferința altora… Iar mai aproape, putem vizita curtea unui spital suprasaturat de șirul de ambulanțe ai căror pacienți așteaptă accesul la tratament și la o șansă mai bună de vindecare.

Leave a Comment