Share
Mai mulți români, întorși din drumul către Grecia din cauza lipsei testului Covid-19

Mai mulți români, întorși din drumul către Grecia din cauza lipsei testului Covid-19

Începând cu ora 00.00 a zilei de 15 iulie a intrat în vigoare obligativitatea de a prezenta un test negativ Covid-19 la intrarea în Grecia. Românilor care s-au prezentat în vama dintre Bulgaria și Grecia după acest termen le-a fost refuzat accesul.

Statul grec a modificat ora de la care accesul în Grecia poate fi făcut doar în baza prezentării unui test negativ Covid-19. În loc de ora 06.00 a zilei de 15 iulie, măsura a fost aplicată de la ora 00.00.

Ca urmare a anunțului întârziat al autorităților elene privind schimbarea orei, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București a anunțat abia ieri că Grecia instituie obligativitatea prezentării testului Covid-19 negativ de la miezul nopţii de marţi spre miercuri (14 – 15 iulie 2020).

Anunțul MAE a venit în continuarea informaţiilor cu privire la condiţiile de intrare a turiştilor în Republica Elenă prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas. Astfel, oficialii MAE precizează că, în conformitate cu informaţiile de ultimă oră publicate de autorităţile elene pe site-ul travel.gov.gr, a fost modificat termenul de la care se aplică obligativitatea prezentării testului molecular negativ pentru infecţia cu Covid-19.

Astfel, deşi iniţial autorităţile elene au comunicat că această condiţie se aplică începând cu data de 15 iulie, ora 06.00, conform informaţiilor comunicate public în cursul zilei de marţi, termenul a fost devansat, respectiv 15 iulie, ora 00.01.

MAE reaminteşte că testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.

De asemenea, MAE precizează că reprezentanţi ai Consulatului General al României la Salonic şi ai Ambasadei României la Sofia vor continua să fie prezenţi în cursul zilei de miercuri în punctul de frontieră Kulata – Promachonas.

Români opriți la vama dintre Bulgaria și Grecia

Din nefericire, mai mulți români care au ajuns la punctul de trecere a frontierei bulgaro-greacă Kulata – Promachonas între ora 00.00 și 06.00 fără a avea testul solicitat de autoritățile din Grecia au fost întorși din drum. În ciuda faptului că MAE a menționat prezența unui oficial al consulatului român în această zonă, turiștii susțin că în noaptea de marți spre miercuri acesta nu a fost de găsit.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte însă că se poate solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet www.mae.ro/node/51914, atena.mae.ro, salonic.mae.ro.

Citește și:

Leave a Comment