Share

Mașinile înmatriculate în străinătate, incluse în categoria „vehiculelor fără stăpân” pentru a putea fi ridicate

Mașinile înmatriculate în străinătate și abandonate pe domeniul public sau privat al statului vor putea fi ridicate de autoritățile române.

Legea care vizează modificarea definiţiilor „vehiculelor fără stăpân” şi „abandonate” prin includerea autoturismelor înmatriculate în străinătate a fost promulgată astăzi de preşedintele Klaus Iohannis.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Potrivit expunerii de motive, iniţiativa vizează modificarea şi completarea definiţiei termenului „vehicule fără stăpân”, pentru a include şi vehicule înmatriculate în străinătate, deoarece au fost semnalate autoturisme de acest fel care nu au putut fi ridicate deoarece nu au numere de înmatriculate româneşti.

Termen de șase luni

Iniţiativa are ca obiect de reglementare şi scurtarea de la un an la şase luni a perioadei în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice şi introducerea dovezii de achitare a taxelor auto, a amenzilor şi a dovezii efectuării ITP de către proprietar/deţinător legal în termen de cinci zile de la primirea somaţiei.

Potrivit legii, „vehicul fără stăpân” este vehiculul de orice categorie, fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, ori înmatriculate în străinătate, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut, iar „vehicul abandonat” este vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin 6 luni, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice.

Leave a Comment