Share
Un fondator al Cirque du Soleil își dorește să reintre în posesia companiei

Un fondator al Cirque du Soleil își dorește să reintre în posesia companiei

Guy Laliberté, fondator şi fost şef al companiei de divertisment Cirque du Soleil, are în plan să cumpere celebra companie din Quebec pe care a cofondat-o în 1984.

Laliberté, fost jongler devenit milionar, şi-a dezvăluit intenția în cadrul popularei emisiuni „Tout le monde en parle” de la Radio Canada.

„Circul mi-a oferit atât de multe încât, văzând situaţia în care se află… Dacă pot ajuta, voi fi acolo”, a declarat el.

Pandemia a lovit dur Cirque du Soleil, forţând compania să anuleze 44 de spectacole în întreaga lume şi să aplice măsura şomajului tehnic în cazul a 4.679 de angajaţi, adică 95% din personal.

Guy Laliberté, care şi-a vândut cea mai mare parte a acţiunilor sale în 2015, nu a făcut precizări referitoare la oferta sa sau la partenerii săi, precizând doar că are un anturaj bun.

„Avem un plan bun. Credem că suntem capabili să readucem focul sacru”, a subliniat el, adăugând că doreşte să menţină sediul central la Montreal şi să păstreze o echipă de conducere din Quebec.

Laliberté a indicat încă de pe 13 mai, într-o scrisoare deschisă, că doreşte să joace un rol în salvarea circului, puternic afectat de o datorie estimată la 900 de milioane de dolari americani.

Totuși, el a afirmat că nu regretă vânzarea companiei în 2015. În acel an, fondul de investiții TPG Capital a achiziţionat un pachet majoritar de 60%, firma chineză Fossum Capital Group a obţinut 20%, iar Caisse de dépôt et placement din Quebec (CDPQ), un investitor instituţional care gestionează mai multe fonduri de pensii şi programe de asigurare în Quebec, a luat 10%. În 2019, acesta din urmă a cumpărat 10% din acţiunile lui Guy Laliberté, ultimele deţinute de el.

Fostul jongler nu este însă singurul care își dorește să cumpere Cirque du Soleil, compania fiind vizată și de alți investitori printre care Quebecor.

Leave a Comment