Share
Ediția din 2020 a Oktoberfest a fost anulată deși existau clienți dispuși să plătească 5.000 de euro pentru o masă

Ediția din 2020 a Oktoberfest a fost anulată deși existau clienți dispuși să plătească 5.000 de euro pentru o masă

Markus Soder, primul ministru al landului Bavaria a anunțat astăzi că ediţia din acest an a festivalului berii, Oktoberfest, desfăşurat în oraşul german Munchen, a fost anulată din cauza pandemiei. Cu doar două zile înainte, organizatorii se mândreau că mesele sunt închiriate chiar și cu 5.000 de euro.

Ediţia din acest an a festivalului berii Oktoberfest, desfăşurat în oraşul german Munchen, a fost anulată din cauza pandemiei, a anunţat marţi Markus Soder, prim-ministrul landului Bavaria, potrivit DPA.

Marcată de incertitudini, desfăşurarea celui mai mare festival al berii din lume, găzduit în fiecare an de capitala Bavariei, Munchen, a fost anulată astăzi. După îndelungi dezbateri, faptul că adunările publice sunt interzise în Germania în lunile care vor urma și nici nu este vizibilă o relaxare a acestei măsuri până la toamnă a dus la anularea evenimentului.

„Este dureros, incredibil de trist”, a spus Markus Soder, anunţând anularea evenimentului în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de primarul oraşului Munchen, Dieter Reiter. Cei doi oficiali şi-au exprimat speranţa că festivalul va putea să se desfăşoare în 2021.

Oktoberfest atrage anual aproximativ șase milioane de vizitatori în oraşul Munchen, dintre care mulţi sunt turişti veniţi din străinătate. Pe lângă cei care ăși permit o masă în interiorul corturilor, mulţimi mari de oameni se formează în afara acestora şi pe străzile oraşului. În acest context, spaţiul de minimum 1,5 metri impus pentru păstrarea distanţării sociale, potrivit restricţiilor în vigoare în prezent pe teritoriul Germaniei, părea imposibil de respectat. Cea de-a 187-a ediţie a Oktoberfest era programată în perioada 19 septembrie – 4 octombrie.

5.000 de euro pentru o masă la Oktoberfest

Sâmbătă, agenția germană DPA scria că, în acest an, unele companii impun pentru rezervarea meselor de zece persoane chiar și tarife de 5.000 de euro.

Asta în ciuda faptului că, în mod normal, pentru a rezerva locuri la mesele din corturile oficiale vizitatorii nu plătesc nimic sau doar, în cazuri extreme, o taxă foarte mică. În schimb, ei trebuie să achiziţioneze vouchere pentru băuturi şi preparate culinare care variază ca preţ de la un cort la altul. Conform DPA, un preț mediu poate fi totuși stabilit la circa 40 de euro.

Pe lângă sumele exorbitante despre care vorbește DPA, o platformă online oferea săptămâna trecută un loc la o masă în prima seară a festivalului contra sumei de 593 de euro. Iar o alta propunea mase duble, cu 20 de locuri, în aceeaşi seară şi în acelaşi cort, la preţuri cuprinse între 9.999 şi 11.199 de euro.

Leave a Comment