Share
Viața între patru pereți. De la cozi în trafic la fereastra bucătăriei

Viața între patru pereți. De la cozi în trafic la fereastra bucătăriei

În rutina zilnică din marile orașe, ne încolonam cu toții spre locul de muncă și în drum ne lăsam copiii la grădiniță sau la școală. La sfârșit de săptămână, umpleam centrele comerciale, restaurantele sau parcurile.

La suprafață, era totul bine. Economia duduia, așa spuneau cifrele macro-economice, așa ne declarau politicienii. Fiecare partid își asuma un zgomot de fond cât mai sforăitor, iar de sărbători edilii noștri atârnau pe marile bulevarde decorațiuni stridente și hidoase ori organizau concerte, semn de prosperitate.

În realitate, fiecare dintre noi am știut ce nu funcționează în țara noastră. De la lipsa canalizării și toaletelor din interiorul caselor în mediul rural, la un sistem sanitar insuficient finanțat și prost gestionat. De la investiții în borduri sau fântâni arteziene și nu în menținerea igienei colective. De la neasumarea poluării masive la decimarea spațiilor verzi și distrugerea programată a arborilor, prin toaletări sălbatice. De la încredințarea deciziei unor incompetenți bine conectați politic până la un sistem fraudat de achiziții publice. Am știut cu toții toate datele situației, doar trăim în mijlocul realității mioritice.

Acum ne este greu însă de îndurat ideea că în fața unei pandemii depindem de un sistem care nu ne-a conferit încredere. Aflăm neputincioși că medicii și asistentele, singurii care ar putea să ne ajute, nu au echipamente de protecție și sunt ei înșiși victime într-un război diform.

E greu să acceptăm că problemele noastre sunt în prezent de viață și de moarte. Trebuie să facem o trecere de la false valori la o realitate covârșitoare prin adevărul ei implacabil. Am fost nemulțumiți de viața noastră, ne doream mai mult și mai multe. Ne făceam  planuri de acumulat bunuri, ne aruncam în experiențe ca să le etalăm în social media. Case, mașini, nunți – le rezolvam pe toate din credit. Carpe diem, dar în sensul cel mai consumist și superficial pe care l-a încercat vreodată specia umană.

Acum suntem izolați în spații mici cu noi înșine și cu cei apropiați. Nu mai există artificii care să ascundă disfuncționalitățile, minciuna, lașitatea. Avem o nevoie acută de bunătate, calm și solidaritate. Le putem regăsi pe toate, aceasta este șansa noastră. Și putem fi recunoscători pentru extraordinara șansă de a fi în viață și de a bea o cafea caldă la fereastra bucătăriei. Și putem transmite recunoștința noastră oamenilor care sunt acum în linia întâi, necunoscuți.

#StațiAcasă #Solidaritate #Împreună

Leave a Comment