Share
La răscruce de taxe

La răscruce de taxe

Alecsandri ne-a spus că românul s-a născut poet. Boemi prin genetică, fără o direcție precisă și fără o frână funcțională, plutim pe valurile capitalismului așa cum am putut să învățăm în ultimii treizeci de ani.

Legile fizicii ne învață că până și această mișcare unduitoare trebuie să aibă o sursă de propulsie sau mai bine zis de finanțare. Ei bine, cei care muncim zece ore pe zi, am experimentat până acum diferite combinații de taxare înaltă și servicii proaste, din partea statului român. Companiile care au fost profitabile au fost și ele taxate sau suprataxate, în timp ce așteptau predictibilitate și transparență. Iar toate aceste impozite au intrat într-un hău misterios, care ronțăie toți leii și cere și mai multe sacrificii.

Când glumim între noi, corporatiștii încolonați din stația de metrou până în biroul cocoțat între beton și sticlă, ne spunem că autoritățile au uitat să ne impună taxa pe fumărit. E o glumă proastă și nu ar trebui să mai oferim idei gratuite, căci acest impozit descris de Ion Neculce în Letopisețul Țării Moldovei a fost cât se poate de real. Fumăritul se percepea fiecărei case în care funcționa un foc și se mai numea și coșărit.

În lumea lui #unsmoke autoritățile sunt atente cum botează taxele, care primesc nume frumoase, cu frunzulițe verzi, generatoare de oxigen. Prietenii mei cu mașini mai vechi au înțeles că li se aplică ultima variantă de taxă adresată poluatorilor, așadar își lasă acasă motorizata perimată și vin la Teatrul Național cu bicicleta, din ianuarie. Acum s-au zăpăcit și nu mai înțeleg nimic. Nu au cont pe Facebook și nu au participat la cel mai digital referendum din țară, din categoria unde-i lege e tocmeală, care îi vizează nu pe toți posesorii de auto din capitală, ci doar conturile reale și ireale de pe Facebook ale celor care spun că sunt din București.

Poluarea din oraș e reală și poate fi constată foarte simplu, după ce ți-ai spălat autovehiculul și ai condus zece minute. Șterge capota cu un șervețel alb, pe care ai să constați o peliculă gri și prăfoasă. Păstrează șervețelul și speră că pe termen lung vei fi norocos, că plămânii nu au să îți fie afectați și că juniorii din familia ta nu au să devină astmatici.

Pentru un aer mai bun, oare ar fi mai util să mutăm capitala țării din București în Voluntari? Facem un referendum pentru asta?

Leave a Comment