Share
Kenzo revine în prim-plan după 21 de ani

Kenzo revine în prim-plan după 21 de ani

Celebrul creator nipon Kenzo Takada readuce în prim-plan faimoasele sale imprimeuri cu modele grafice şi florale. De această dată în domeniul designului de interioare.

În 1999, japonezul Kenzo Takada părăsea industria modei şi renunţa la ritmul său de lucru susţinut. Ajuns la vârsta de 80 de ani, celebrul creator nipon se lansează în universul designului de interioare, readucând în prim-plan faimoasele sale imprimeuri cu modele grafice şi florale în spaţii de locuit cu aspecte onirice.

„În urmă cu 20 de ani, nu mai voiam să lucrez, ci să călătoresc”, a declarat el pentru AFP din uriaşul său studio aflat în centrul Parisului, între doi tineri colaboratori care au lucrat alături de el în ultimii trei ani pentru o marcă nouă, K3, în al cărei logo oficial cifra 3 apare scrisă în japoneză prin trei linii orizontale.

Creatorul japonez, care şi-a vândut linia vestimentară în 1993 gigantului LVMH şi s-a retras din modă şase ani mai târziu, a avut mai multe colaborări de atunci. Însă, debordând de energie, recunoaşte că i-a lipsit foarte mult să lucreze pentru el însuşi.

A optat pentru design, pe care îl consideră „atemporal” în comparaţie cu hainele şi care „se referă cu adevărat la arta vieţii”, permiţându-i să lucreze într-o manieră mai puţin intensă decât o făcea în modă, când avea patru participări pe an la evenimente din seria ”Fashion Week”.

„În industria vestimentară, trebuie să fii tot timpul concentrat asupra colecţiilor, iar acest lucru necesită o mai mare organizare, ateliere şi tot restul: nu mai pot să lucrez aşa”, a dezvăluit creatorul japonez.

Colecţia K3 va fi prezentată la Maison & Objet

Aşa cum sugerează şi numele său, stilul brandului K3 este un melanj original între Orient şi Occident. Un fotoliu în stil Louis XV acoperit de o ţesătură cu motive japoneze reprezintă un exemplu perfect în acest sens.

Piese de mobilier, covoare, tapete, obiecte de ceramică, lenjerii de pat şi de baie, create de Kenzo: colecţia K3 va fi prezentată vineri la salonul parizian Maison & Objet şi în magazinul propriu care va fi deschis în aceeaşi zi în capitala Franţei.

Apoi, „vrem să deschidem un showroom la Milano în aprilie, la New York la vară, eventual şi la Londra, apoi o extindere în Asia spre sfârşitul anului 2020 sau începutul anului viitor”, a detaliat Jonathan Bouchet Manheim, directorul general al mărcii.

Colecţia a fost creată în jurul a trei teme principale: „Shogun” – un stil masculin, sobru şi solemn, dominat de alb şi negru; „Shakura” – care întruchipează armonia şi liniştea şi conţine câteva tuşe de auriu, integrate într-o subtilă paletă pastel; şi „Maiko” – incluzând nuanţe puternice de roşu şi roz, care aduc un omagiu chimonoului şi machiajului tinerelor gheişe.

În cadrul identităţii vizuale a mărcii, toate aceste creaţii poartă un „kintsugi” în semn de omagiu adus artei japoneze de reparare a obiectelor sparte din porţelan şi ceramică cu ajutorul unor lipituri lăcuite şi aurii.

Logoul K3 evocă această tehnică şi motivele mai multor ţesături, ”o manieră de a recrea o lipitură prin adăugarea unei mici urme aurii”, a subliniat Engelbert Honorat, asistentul de creaţie al designerului Kenzo.

Este un procedeu „ce transcrie modul de a gândi al japonezilor – «cum să înnobilezi ceva rămânând în acelaşi timp simplu»”, a adăugat el.

Leave a Comment