Share

Trafic de coșmar pe DN1

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunțat că traficul pe DN1 este aglomerat în special în zona de urcare către staţiunile montane.

Pe segmentul de drum cuprins între kilometrii 96+300 de metri şi 108, între localităţile Cornu şi Comarnic, judeţul Prahova, se circulă în coloană. Pe acelaşi sens de mers, între staţiunile Sinaia (kilometrul 120+500 de metri) şi Buşteni (kilometrul 131), valorile de trafic sunt ridicate.

Tot pe DN1, însă pe sensul către Capitală, se circulă în coloană de la limita cu judeţul Braşov, până în zona centrală a staţiunii Buşteni.

La ora 14.00, distanța de 80 km dintre Ploiești și Predeal putea fi parcursă în minimum două ore și jumătate, mai mult decât dublu față de regimul normal de trafic. Nici în sens invers situația nu este mai bună, pentru a ajunge de la Predeal la Ploiești fiind necesare circa două ore și 50 de minute.

Pe sensul către Brașov, coloanele se întind mai întâi de la Câmpina până la Nistorești, apoi pe toată lungimea orașului Comarnic și apoi pe toată lungimea orașului Bușteni. În sens invers coloana începe de la Predeal și coboară kilometri buni până la Bușteni pentru ca apoi traficul să se desfășoare cu viteză extrem de redusă în zonele Sinaia și Comarnic.

Conform oficialilor IGPR, poliţiştii acţionează în teren pentru fluidizarea traficului.

Pentru evitarea traficului aglomerat, a fost instituit dispozitiv de dirijare pe Valea Prahovei, şoferii putând opta şi pentru rute ocolitoare, respectiv DN 1A Săcele – Ploieşti.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor, să adapteze viteza condiţiilor de trafic, să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule şi să manifeste respect pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Leave a Comment