Share
CFR Cluj a învins Celtic Glasgow. Echipa românească s-a calificat în etapa următoare a Europa League

CFR Cluj a învins Celtic Glasgow. Echipa românească s-a calificat în etapa următoare a Europa League

Jucătorii de la CFR Cluj i-au învins în această seară pe scoțienii de la Celtic Glasgow și s-au calificat în şaisprezecimile UEFA Europa League.

CFR Cluj a făcut un meci bun în fața echipei scoțiene Celtic Glasgow reușind o victorie cu 2 – 0 care i-a asigurat calificarea în şaisprezecimile UEFA Euroa League.

CFR şi-a luat revanşa după eşecul cu 0-2 din tur, chiar dacă a întâlnit o echipă fără mulţi titulari, ardelenii reuşind să încheie cu 12 puncte, un record pentru o echipă românească în grupele unei cupe europene.

CFR avea nevoie de un singur punct în acest meci sau ca Lazio să nu câştige la Rennes pentru a se califica în şaisprezecimile de finală şi a reuşit să îşi asigure biletul pentru faza următoare fără emoţii, în condiţiile în care Lazio a fost întrecută cu 2-0 în Hexagon.

CFR a făcut un joc bun, a evoluat atent, fără a risca prea mult şi a profitat de două dintre oportunităţile pe care le-a avut.

Debutul meciului a fost unul de tatonare, iar prima situaţie cu un grad de periculozitate ridicat a fost şutul-centrare al lui Bolingoli (11), prins de Arlauskis.

Echipa antrenată de Dan Petrescu şi-a creat prima mare ocazie de gol în min. 18, după o combinaţie între Omrani şi Traore, primul a şutat din poziţie bună, dar portarul a respins.

Bitton (32) l-a testat de la distanţă, 35 de metri, pe Arlauskis, dar lituanianul a reţinut.

Traore (36) a trimis cu capul peste poartă, la centrarea lui Deac, iar Bitton a blocat şutul lui Bordeianu (41).

Oaspeţii au mai avut o şansă notabilă, prin Johnston (44), care a şutat de la 22 de metri, puţin alături, la capătul unei acţiuni personale.

CFR a presat în debutul reprizei secunde şi rezultatele s-au văzut imediat. Traore (48) a tras din întoarcere, dar balonul a fost deviat de Ajer. La cornerul rezultat, Burcă a deschis scorul cu capul din centrarea lui Deac (48).

Clujenii au avut o nouă ocazie mare de gol în min. 51, când Deac a şutat din poziţie ideală pe direcţia lui Gordon, care a respins. Djokovic (57) a încercat să îl surprindă pe goalkeeper-ul lui Celtic, cu un şut din marginea careului, dar a fost imprecis.

Ntcham (65) a tras de la 30 m, însă Arlauskis a prins balonul.

Ultimele emoţii ale campioanei României au fost risipite în min. 70, când Djokovic a reluat simplu din 5 metri recentrarea lui Deac.

CFR a mai avut două ocazii mari pe final, prin Deac (79), scăpat pe contraatac, dar Gordon a respins şutul, şi prin Traore (90+2), al cărui şut a fost respins cu piciorul de Gordon.

CFR a întâlnit-o pe Celtic şi în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, eliminând formaţia scoţiană după 1-1 în Gruia şi un spectaculos 4-3 la Glasgow.
În celălalt meci al grupei, Rennes a învins-o pe Lazio cu 2-0, astfel încât grupa s-a încheiat cu Celtin pe primul loc, cu 13 puncte, CFR Cluj pe doi, cu 12 puncte, Lazio pe 3 cu 6 puncte și Rennes pe 4 cu 4 puncte.

Viitoarea adversară a celor de la CFR Cluj va fi aflată luni când va avea loc tragerea la sorți a meciurilor din şaisprezecimile Euroa League.

Leave a Comment