Share
Memento Group, deţinătorul Christian Tour, a preluat reprezentarea grupului german TUI în România

Memento Group, deţinătorul Christian Tour, a preluat reprezentarea grupului german TUI în România

Turoperatorul Memento Group, care deține Christian Tour, a preluat brandul TUI TravelCenter, divizie a TUI Group.

Reprezentanţii turoperatorului Memento Group, deţinătorul Christian Tour, care va opera în România şi brandul TUI TravelCenter, aparţinând celui mai mare grup de turism la nivel mondial, TUI Group, au anunțat că, grație acestei tranzacții, românii vor avea acces la servicii de turism la tarife similare cu cele practicate pe piaţa germană sau britanică.

„Brandul TUI rămâne pe piaţa românească. El a fost preluat de Memento Grup din care face parte şi Christian Tour. Aducem în portofoliul nostru hotelurile de la cel mai mare brand de turism din lume – TUI. După cum ştiţi, suntem cel mai mare operator de chartere cu zboruri directe pentru vacanţele românilor în destinaţii foarte cunoscute ca Turcia, Spania, Grecia sau destinaţii exotice. Aceste zboruri, împachetate cu cazările de la TUI, aduc pentru români cele mai bune tarife şi nu va mai fi nicio diferenţă de a cumpăra de pe piaţa germana sau de a cumpăra de pe piaţa din România”, a declarat Cristian Pandel, CEO Memento Group.

Oficialul a precizat că o nouă directivă europeană care reglementează piaţa turismului spune că nu se pot face diferenţe la cazare între turişti, indiferent din ce ţară europeană provin.

„Există o directivă care s-a dat acum pe plan european – după cum ştiţi de multe ori pieţele aveau tarife diferite – adică pe piaţa estică sau rusească tarifele erau mult mai mari decât pe piaţa germană sau britanică. Explicaţiile hotelierilor au fost întotdeauna acelea că în general pieţele estice sau piaţa rusească în primul rând are mai mulţi bani, iar în al doilea, vinde doar vârful de sezon – iulie-august, pe când piaţa germană sau cea britanică, ele vând din aprilie până în noiembrie. În momentul acesta când noi vindem pe contingentul din Germania nu va mai fi diferenţă de preţ. Directiva europeană spune ca nu se pot face diferenţe la cazare între turişti, adică un european din România sau un european din Germania trebuie să aibă acelaşi tarif pe orice piaţă s-ar vinde. Practic, România şi românii vor avea acces la cele mai bune servicii de turism din lume”, a explicat Cristian Pandel.

Franciza TUI va activa în continuare în România sub brandul TUI TravelCenter, va avea sedii proprii, care vor funcţiona în paralel cu agenţiile Christian Tour, şi va beneficia de un site dedicat şi o echipă de vânzare şi conducere proprii. Şeful Memento Group susţine că „brandul Christian Tour nu se va dilua” prin preluarea acestei francize, pentru că vor fi operate în România două linii de business.

„Suntem foarte bucuroşi să aducem acest brand în portofoliul nostru. Brandul Christian Tour nu se va dilua, ci se va merge pe două linii de business. Vor fi două branduri. Christian Tour este cunoscut pentru poziţionare „mainstream” – vinde circuite, vinde pachete Senior Voyage, vinde ticketing, pachete cu autocarul. Brandul TUI va fi poziţionat un pic mai sus, va vinde premium, va vinde pachete cu avionul, pachete pentru familii, va avea reţea proprie şi echipă de management proprie şi diferită de Christian Tour. Practic, la nivel de grup, managementul şi strategia vor fi comune, dar cei doi turoperatori vor împărţi zboruri, vor împărţi contracte, vor vinde unul de la altul, vor fi două branduri diferite. Eu zic că este un lucru bun pentru clientul final şi consumatorul român”, a subliniat şeful Memento Group.

„Dacă înainte, în Creta, aveam acces la 10-30-50 de hoteluri, acum avem acces, de exemplu, la 1.000 de hoteluri cu preţuri speciale. Mai mult de atât, TUI ne aduce 380 de hoteluri pe care le are în portofoliu, de management sau proprietate, cluburi de vacanţă, branduri foarte cunoscute, hoteluri care au expunere pentru familii, au condiţii de lux şi la calitate germană”, a explicat Pandel.

Directorul de vânzări al Memento Group, Nicolae Băjenică, a subliniat că investiţia de început este de circa 1,5 milioane de euro în primul an de operare şi de peste 5 milioane de euro în următorii cinci ani. În primul an de operare, 2020, vor fi deschise 15 noi agenţii TUI TravelCenter, care vor acoperi 13 dintre cele mai mari oraşe ale ţării, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov etc.

TUI TravelCenter va fi o reţea de agenţii full-service, care va oferi cazări, transport (terestru şi aerian), activităţi la destinaţie, pachete turistice, tururi, croaziere, vacanţe exotice şi city break-uri. TUI TravelCenter va opera propriile zboruri charter către destinaţii populare de vacanţă în rândul turiştilor români, precum Grecia, Turcia şi Spania, zboruri care vor fi împachetate cu cazări în hoteluri din întreaga lume, printre care şi cele aflate sub brandul propriu: TUI Blue (potrivite pentru adulţi şi pentru familii, în egală măsură), TUI Magic Life, RIU, TUI Suneo, Robinson, TUI Sensatori.

În acelaşi timp, TUI TravelCenter va funcţiona ca marketplace pentru piaţa locală, ceea ce înseamnă că va revinde produsele turistice ale tuturor turoperatorilor români.

TUI TravelCenter va oferi turiştilor români propriile produse turistice, punând accent pe pachete premium, destinaţii exotice şi produse de nişă. De asemenea, TUI TravelCenter va avea un produs personalizat şi exclusiv de zbor charter, operat de Charter Broker SRL (companie a grupului Memento specializată în aranjamente de zbor charter), combinat cu produse dinamice ale ofertei TUI – respectiv hotelurile TUI şi experienţele turoperatorului german.

„Suntem foarte fericiţi şi mândri că am reuşit să ne asociem cu Memento Group, ceea ce reprezintă un pas mare. Ca piaţă în creştere, România este foarte importantă pentru grupul TUI, care oferă un portofoliu bogat călătorilor români, de la pachete low-budget până la călătorii de lux. Cu noul nostru partener, suntem convinşi că ne vom continua creşterea în România”, a declarat Michael Lettner, TUI Head of Sales CEE.

TUI Group, unul dintre cele mai mari grupuri de turism din lume, operează în aproximativ 180 de destinaţii de pe mapamond. Grupul reuneşte peste 380 de hoteluri premium, precum RIU, TUI Magic Life, Robinson şi TUI Blue, 1.600 de agenţii de turism pe întregul continent european, cinci companii aeriene de agrement europene, cu aproximativ 150 de aeronave moderne pentru transport lung şi mediu şi 17 nave de croazieră. În exerciţiul financiar 2018, TUI Group a înregistrat o cifră de afaceri de 18,5 miliarde euro şi un număr de peste 27 de milioane de turişti. Piața din România se află sub responsabilitatea TUI Austria.

Leave a Comment