Share
S-a stins unul dintre „părinții” Daciei Logan

S-a stins unul dintre „părinții” Daciei Logan

Gérard Detourbet, cel care a stat la baza conceptului low-cost în cadrul grupului francez Renault, a încetat din viaţă la vârsta de 73 de ani.

Fostul matematician a devenit la începutul anilor 1990 un pion important la Renault, atât de important încât creaţia sa a devenit astăzi un element de bază al grupului francez care profită de creşterea mărcii Dacia în ultimii ani, atât în termeni de vânzări, dar şi de profit, evocă jurnaliștii de la Caradisiac.

„În 1995, cucerirea Europei era terminată şi am propus comitetului director să ne reformulăm axa strategică prin «internaţionalizarea Renault«”, declara directorul de atunci al Renault, Louis Schweitzer, un alt susținător al achiziționării Dacia de către grupul francez.

În acest sens, o echipă specială compusă din Gérard Detourbet şi alţi membri ai Renault s-au ocupat de proiectul X90, care a devenit ulterior Dacia Logan. Detourbet era renumit pentru că spunea ceea ce gândea ca şi cum nu ar fi avut nimic de pierdut.

Pe lângă proiectele de succes gestionate în cadrul grupului Renault, Detourbet a lăsat și românilor o moștenire importantă. Producția uzinei de la Mioveni a fost relansată odată cu introducerea în producţie a modelului Logan, vehicul care a iniţiat noul concept „design to cost” – plasarea costurilor pe primul plan în dezvoltarea unui automobil. De altfel, întreaga gamă Dacia își trage seva din strategia gândită de Gérard Detourbet.

„La întocmirea prezentării pentru acest model, am dorit ca Duster să fie cel mai bun „off roader” nespecializat. Cred că am atins acel obiectiv”, declara Detourbet, managerul Programului „Entry” al grupului Renault, atunci când Dacia Duster a fost ales de revista franceză 4×4 Magazine drept cel mai bun 4×4 al anului 2011.

Mai recent, Gérard Detourbet a supervizat un alt proiect Renault care are mari șanse de internaționalizare și succes: Kwid. Lansat mai întâi în India, acest mic crossover cu costuri reduse este gata să cucerească noi pieţe grație modului inteligent de gestionare a costurilor.

„Cu mare emoție, grupul Renault a aflat de decesul domnului Gérard Detourbet”, a declarat Clotilde Delbos, actualul CEO al grupului Renault, într-un mesaj postat pe LinkedIn. „Cu aproape 50 de ani de carieră în cadrul grupului (…), el a fost un jucător-cheie în multe dintre proiectele companiei. Visionar (…), el se află la originea conceptului de vehicul accesibil”, a spus ea, transmițând sincere condoleanțe familiei și celor dragi în numele angajaților Renault.

Gérard Detourbet, Louis Schweitzer și Constantin Stroe – decedat și el în 2016, tot în decembrie – sunt considerați de mulți dintre oficialii grupului Renault artizanii creșterii rapide a mărcii Dacia atât în România cât și pe plan internațional.

Leave a Comment