Share
Polonia a depășit Marea Britanie în clasamentul producătorilor de bere

Polonia a depășit Marea Britanie în clasamentul producătorilor de bere

Raportul General Brewers of Europe a dat publicității raportul său din 2019 în care este evidențiat faptul că Polonia a depășit Marea Britanie și se află pe locul 2 în clasamentul producătorilor de bere, iar piața din România ocupă locul 7.

Asociația Berarii României a anunțat câteva dintre cifrele și tendințele în materie de bere la nivel european, preluate din raportul întocmit de General Brewers of Europe.

Conform raportului, în Uniunea Europeană există în prezent peste 10.000 de fabrici de bere, în timp ce atât producția, cât și consumul de bere au crescut de la un an la altul. De asemenea, volumul producției de bere în UE a depășit 400 de milioane de hectolitri pentru prima dată în ultimii zece ani.

În 2018, consumul a crescut în fiecare țară, consumatorii putând alege dintr-o gamă de bere mai variată și mai specializată. Întrucât unii consumatori se îndreaptă către produse cu concentrație mai mică de alcool, precum berea și, în anumite ocazii, spre produse fără alcool sau cu conținut scăzut de alcool din categoria berii, această creștere a berii coincide cu o scădere atât a volumului total de alcool, cât și a consumului dăunător în Europa.

„Este fantastic să poți anunța cea de-a 10.000-a berărie în Uniunea Europeană. Brewers of Europe salută toți producătorii noi de bere, mulți dintre aceștia fiind IMM-uri și microberării, și suntem foarte încurajați de rolul lor în diversificarea și consolidarea sectorului la nivel european”, a declarat Pierre Olivier Bergeron, secretar general al Brewers of Europe.

„Mai mult decât oricând, producătorii de bere răspund așteptărilor consumatorilor în ceea ce privește inovația în produse, producția sustenabilă, precum și varietatea de sortimente oferite, inclusiv beri cu nivel redus de alcool și specialități”, a adăugat el.

În ediția din 2019 a raportului sunt evidențiate și multe povești naționale. Polonia este acum al doilea mare producător de bere – schimbând locurile cu Marea Britanie. În Franța, a crescut numărul de fabrici de bere cu 45%, de la 1.100 la 1.600. Slovenia și Irlanda au înregistrat creșterea numărului de berării cu 50%, respectiv 25%. Exporturile au crescut din nou, Belgia rămânând cel mai mare exportator de bere din UE, depășind cu puțin Germania, în timp ce Olanda continuă să exporte aproximativ 40% din producția de bere către alte părți ale globului.

„Suntem bucuroși că România rămâne în top 10 piețe de bere din Europa, alături de Germania, Polonia, Marea Britanie, Spania, Olanda, Franța, Republica Cehă, Italia și Turcia, situându-se și în anul 2018 pe locul 7 din punctul de vedere al volumului pieței. Industria românească de bere este, totodată, unul dintre cei mai mari angajatori din Europa, un motor de creștere economică pentru economia locală, România ocupând locul 5 după Belgia, Marea Britanie, Austria și Franța, cu 5.973 de locuri de muncă generate direct și peste 85.000 locuri de muncă create în sectoarele conexe”, a declarat Julia Leferman, directorul general al Asociației Berarii României.

Membrii Asociației sunt importanți producători de bere din România precum Bergenbier S.A., Heineken România S.A., United Romania Breweries – Bereprod S.R.L., Ursus Breweries S.A. și Martens S.A., alături de microberăria Clinica de Bere. Împreună, cei șase producători furnizează peste 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime. Cele douăsprezece fabrici de bere, dintre care două microberării, aparținând membrilor Asociației sunt situate în Ploiești, Constanța, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureș, Pantelimon, Timișoara, Buzău, Brașov și Galați, iar cele două microberării sunt situate în Cluj-Napoca și Timișoara.

Citește și:

Leave a Comment