Share
Bosch: două treimi dintre șoferii germani consideră incomodă utilizarea cheilor auto

Bosch: două treimi dintre șoferii germani consideră incomodă utilizarea cheilor auto

Un sondaj realizat în Germania la solicitarea Bosch arată că 76% dintre șoferii germani consideră incomodă utilizarea cheilor auto în anumite momente.

Conform studiului, în special șoferii cu vârste sub 40 de ani și cei care conduc mult au avut experiențe neplăcute cu cheile auto convenționale. Totul începe de la o logistică simplă: nu știu unde să își pună cheile (45% dintre respondenți), de exemplu atunci când sunt la piscină le rătăcesc și durează foarte mult până când le găsesc (4%), iar unii dintre ei chiar le-au pierdut (38%). În trecut, unii considerau cheile autovehiculelor cu telecomandă și logo-ul producătorului ca pe un simbol al statutului social, dar în prezent doar șase procente din cei intervievați sunt de această părere.

Astfel, nu a fost deloc surprinzător faptul că aproximativ 40% din numărul respondenților s-ar gândi să le înlocuiască cu o aplicație pentru smartphone. „Avantajele unei chei auto digitale sunt evidente: confort, siguranță și disponibilitate în orice moment, oriunde”, spune Harald Kröger, președintele diviziei Bosch Automotive Electronics. Bosch dezvoltă aplicația Perfectly keyless pentru a oferi șoferilor posibilitatea de a-și descuia și porni autovehiculele automat, fără a utiliza o cheie sau a-și atinge smartphone-ul. Senzorii integrați în autovehicul recunosc smartphone-ul proprietarului și descuie portiera doar pentru persoana respectivă; nivelul de siguranță oferit este comparabil cu cel al tehnologiei cu amprentă digitală. Sistemul poate fi dezactivat cu ușurință în cazul pierderii smartphone-ului. Aplicația poate fi utilizată, de asemenea, pentru a permite accesul altor șoferi pentru o perioadă de timp limitată.

În momentul de față, majoritatea oamenilor nu pleacă de acasă fără smartphone. Cei intervievați își utilizează telefoanele mobile pentru a face fotografii și înregistrări video (74%), pentru a naviga pe internet (70%) și pentru a trimite e-mail-uri (55%).

În acest context, 46% dintre bărbați și 32% dintre femei au apreciat perspectiva de a avea pe smartphone o aplicație pentru încuierea digitală a autovehiculului. În special persoanele care conduc între 15.001 și 20.000 km/an (49%) sau peste 20.000 km/an (51%) sunt deschise la ideea unui astfel de sistem.

Peste jumătate dintre utilizatorii sistemelor de acces fără cheie actuale (54%) le-ar înlocui cu o aplicație. În definitiv, în cazul sistemelor de acces fără cheie utilizate în momentul de față, șoferii trebuie să aibă în continuare cheile asupra lor, în buzunar sau într-o geantă, astfel încât le pot uita sau rătăci în continuare. „În ultimii ani, un număr mare de aplicații și de dispozitive utilizate zilnic au fost transpuse în aplicații pentru smartphone. Cu zece ani în urmă era perfect normal să ai un aparat foto și un telefon mobil separate, dar acum lucrurile s-au schimbat. Este timpul ca smartphone-ul să înlocuiască cheile auto”, a spus Kröger.

Și respondenții din cadrul sondajului văd avantaje multiple în utilizarea unei chei auto digitale: 30% apreciază faptul că pot dezactiva sistemul online în eventualitatea pierderii smartphone-ului. 28% sunt încântați de ideea de a utiliza un smartphone pentru a-și încuia sau descuia autovehiculul de la distanță. Însă factorul confort este un mare plus: 40% au oricum întotdeauna smartphone-ul asupra lor și 38% consideră că este bine că, utilizând o aplicație pe smartphone, nu vor mai trebui să-și facă griji niciodată că și-au pierdut cheia de la autovehicul.

Protecție împotriva furtului

În prezent, majoritatea șoferilor germani își încuie și descuie autovehiculele utilizând sisteme ale căror coduri pot fi interceptate și manipulate cu ușurință. Majoritatea (aproape două treimi) au telecomenzi wireless pentru autovehicule. 16% au sisteme de acces fără cheie, adică portierele sunt descuiate automat atunci când șoferul se apropie de autovehicul. Deși 87% dintre respondenți consideră că telecomenzile sunt sigure și 78% gândesc același lucru despre sistemele de acces fără cheie, unul din cinci a avut autovehiculul furat sau accesat în mod neautorizat sau cunoaște pe cineva care s-a confruntat cu această problemă. În loc să transfere datele utilizând tehnologiile LF și UHF, sistemul Bosch utilizează smartphone-ul ca pe o cheie virtuală și sistemul Bluetooth ca tehnologie de transmisie, ceea ce înseamnă că semnalul nu poate fi interceptat. „Atunci când încuiați și descuiați autovehiculul cu ajutorul unei aplicații pentru smartphone, folosiți o tehnologie de viitor și beneficiați nu doar de sporirea considerabilă a siguranței, ci și de o ușurință mai mare a utilizării”, a declarat Kröger.

Leave a Comment