Share
Preşedintele Băncii Centrale Europene: Creşterea economică rămâne slabă în zona euro

Preşedintele Băncii Centrale Europene: Creşterea economică rămâne slabă în zona euro

Noul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat că în zona euro creşterea economică rămâne slabă fără a spune dacă ia în considerare un nou pachet de stimulente.

La prima sa audiere în Parlamentul European, Christine Lagarde a afirmat că firmele din industrie au fost cele mai afectate „de incertitudinile şi încetinirea” economiei mondiale. Totuși, măsurile de stimulare ale BCE sprijină avansul economiei.

Noul şef al BCE le-a cerut parlamentarilor să-i acorde timp pentru a se pune la punct cu noul său loc de muncă şi pentru a remodela politica monetară a Băncii Centrale Europene.

„Încerc, într-adevăr, să învăţ limba germană, dar de asemenea încerc să învăţ limbajul Băncii Centrale. Deci, aveţi răbdare cu mine, arătaţi puţină îngăduinţă, nu-mi interpretaţi vorbele, dacă pot spune aşa”, a solicitat Lagarde.

Oficialul a adăugat că intenţionează să revizuiască ţinta de inflaţie a BCE şi modul în care se realizează acest obiectiv, dar a precizat că o revizuire strategică va lua probabil timp.

Lagarde a reafirmat angajamentul BCE de a atinge ţinta de inflaţie în pofida creşterii economice slabe din zona euro şi de peste hotare.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat la 1% în noiembrie, de la 0,7% în octombrie, arată o estimare preliminară publicată vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), în timp ce analiştii previzionau o creştere de până la 0,9%.

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este departe de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Leave a Comment