Share
Putin vrea reglementarea inteligenței artificiale. Moscova are în plan majorarea cotei sale pe piaţa AI la 15%

Putin vrea reglementarea inteligenței artificiale. Moscova are în plan majorarea cotei sale pe piaţa AI la 15%

Vladimir Putin, președintele Rusiei, își dorește introducerea de noi reguli pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale, insistând pentru un cod de conduită în domeniu.

„Aspectele sociale şi consecinţele utilizării inteligenţei artificiale sunt în prezent dezbătute în întreaga lume. Acesta este un subiect foarte important”, a spus Putin la Moscova.

Potrivit şefului statului rus, principalul obiectiv al ţării sale este o dezvoltare armonioasă şi noi oportunităţi pentru oameni.

Inteligenţa artificială (AI) este un termen ce reuneşte echipamente şi programe care pot învăţa, face estimări şi soluţiona probleme la fel ca fiinţele umane. Computerele învaţă prin analizarea unor cantităţi imense de date.

Influenţa inteligenţei artificiale asupra vieţii cotidiene este în creştere, dar în acelaşi timp reprezintă o resursă semnificativă, a subliniat Vladimir Putin.

„Oricine care posedă inteligenţă artificială va avea avantaje competitive enorme”, a menţionat preşedintele rus, în opinia căruia Rusia trebuie să fie un lider în acest domeniu.

Moscova doreşte să-şi majoreze cota deţinută pe piaţa globală a inteligenţei artificiale de la 1-2% la 15% în următorii cinci ani.

Citește și:

Leave a Comment