Share
Ofensiva turcă are un nou adversar redutabil. Siria trimite trupe la granița sa de nord

Ofensiva turcă are un nou adversar redutabil. Siria trimite trupe la granița sa de nord

Conform agenției de presă naționale, Sana, armata siriană va trimite trupe în nordul ţării, în „confruntarea cu agresiunea” Turciei care desfăşoară de cinci zile o ofensivă împotriva unei miliţii kurde.

Agenţia nu oferă mai multe detalii despre mobilizarea armatei siriene, care în trecut a fost desfăşurată în unele sectoare kurde pentru a evita o ofensivă turcă.

„Unităţi ale armatei arabe siriene în drum spre Nord pentru a face faţă agresiunii turce pe teritoriul sirian”, a notifican agenția Sana.

Un responsabil kurd care a preferat acoperirea anonimatului a vorbit despre „negocieri” între administraţia semiautonomă kurdă şi guvernul sirian. „Toate opţiunile sunt studiate împotriva ofensivei Turciei, guvernul (de la Damasc) trebuie să-şi asume responsabilităţile pentru a face faţă agresiunii”, a precizat responsabilul.

Începând de miercuri, Turcia şi aliaţii săi sirieni desfăşoară în nordul Siriei o ofensivă pentru a îndepărta de la frontieră principala miliţie kurdă siriană, Unităţile de Protecţie Populară (YPG).

La sfârşitul anului 2018, când Ankara a ameninţat deja că va lansa o operaţiune împotriva forţelor kurde în Siria, YPG a cerut armatei să se desfăşoare în vecinătatea oraşului Minbej (nord), anunţând propria lor retragere din zonă.

Mult timp marginalizaţi şi discriminaţi de autorităţile centrale de la Damasc, kurzii au instaurat o autonomie de facto în nordul ţării, după declanşarea conflictului în 2011, aminteşte AFP.

Damascul refuză această autonomie. Ba chiar, în trecut, i-a numit „trădători” pe combatanţii minorităţii pentru alianţa lor cu Washingtonul în cadrul luptei antijihadiste.

Temându-se de o ofensivă turcă, kurzii au început încă de anul trecut discuţii cu Damascul în privința viitorului regiunilor lor, dar aceste negocieri au rămas, până acum, fără urmări.

Citește și:

Leave a Comment