Share

Feroe – România 0 – 3: La pescuit de goluri

Echipa națională a României a învins greu, cu trei goluri înscrise pe final de partidă, echipa insulelor Feroe. Deși locuitorii din Feroe sunt pescari renumiți, românii au demonstrat că pot pescui cu succes chiar și atunci când o fac fără nicio logică și, parcă, fără dorință.

Aflată într-o luptă strânsă cu Norvegia și Suedia pentru a doua poziție în grupa F a preliminariilor Camionatului European de Fotbal, România a început fără vlagă meciul cu Feroe. Cu debutantul Florinel Coman titular, selecţionerul Cosmin Contra a optat pentru un sistem 4-4-2, cu Benzar pe postul de fundaş dreapta, Nicuşor Bancu pe stânga, în timp ce Ionuţ Nedelcearu a făcut pereche cu căpitanul Vlad Chiricheş în centrul defensivei. Ianis Hagi a jucat la mijloc, alături de Paul Anton, Nicolae Stanciu şi Coman, în timp ce în atac au evoluat Puşcaş şi Andone.

Prima repriză a părut mai degrabă o miuță între două echipe de copii din spatele unui bloc din Pantelimon decât un meci a cărui miză este calificarea la un Camionat European. Un astfel de joc dezlânat și fără orizont nu putea aduce goluri și astfel, prima repriză s-a încheiat cu scorul de 0 – 0.

Nici debutul celei de a doua reprize nu a fost mai inspirat, răbufnirea de orgoliu a românilor venind abia după ce Contra a apelat la schimbări. În minutul 73, Stanciu a reușit să trimită, după mult chin, o pasă exactă pentru George Pușcaș, acesta din urmă înscrind cu un șut la colțul lung.

Grație intrării lui Mitriță, jocul României s-a dinamizat, iar în minutul 83 acesta a pătruns prin apărarea celor din Feroe și a înscris cu un șut plasat care nu i-a dat șanse portarului advers. Finalul jocului a aparținut echipei noastre, revenită la viață după partida dezastruoasă de pescuit din primele 70 de minute.

Keșeru a marcat cel de-al treilea gol la ultima fază a meciului facând, parțial, uitat jocul slab și rușinea care se profila după prima repriză. Săptămâna viitoare vine însă meciul decisiv cu Norvegia!

Leave a Comment