Share
Crește producția uzinelor românești de automobile

Crește producția uzinelor românești de automobile

În primele nouă luni ale acestui an, cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat peste 350.000 de vehicule, cu 2,26% mai multe decât în aceeași perioadă din 2018.

Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) a dat astăzi publicității cifrele aferente producției de autoturisme din cele două uzine aparținând producătorilor Automobile Dacia și Ford. Conform sursei citate, în primele nouă luni ale lui 2019, în România au fost asamblate 354.812 vehicule, în creștere cu 2,26% față de perioada similară din anul anterior.

Cum, începând de pe 7 octombrie, la uzina Ford din Craiova a început asamblarea noului SUV Puma, este de așteptat ca până la finalul anului, diferența dintre valorile raportate în 2018 și cele din 2019 să se majoreze. Cu toate acestea, odată cu creșterea producției de la Craiova este posibil un ușor recul al celei de la Mioveni, cauzat de măsurile tot mai stricte impuse de anumite state europene în privința emisiilor poluante.

Productie automobile Dacia

Ford EcoSport, un sfert din producția României

Datele ACAROM arată că, în perioada ianuarie – septembrie 2019, uzina Automobile Dacia de la Mioveni a produs 257.749 de mașini dintre care nu mai puțin de 194.810 (75%) au fost Duster. În afara deja faimosului SUV ajuns pe un loc fruntaș în segmentul B, la Mioveni au mai fost asamblate 25.201 unități Logan, 25.193 unități Sandero și 12.545 unități Logan MCV.

În același timp, la uzina Ford din Craiova au fost asamblate 97.063 unități EcoSport. În baza acestor date rezultă că grupul american deține circa 27% din producția totală de automobile a României, în timp ce Automobile Dacia realizează restul de 73%.

Productie Dacia

Leave a Comment