Share
Programul Rabla Clasic reîncepe de astăzi

Programul Rabla Clasic reîncepe de astăzi

Persoanele fizice care vor să-şi caseze un autoturism mai vechi de opt ani pot merge, începând de astăzi, la producătorii validaţi pentru a accesa programul „Rabla Clasic”, ca urmare a suplimentării fondurilor cu 130 de milioane de lei, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

„Începând de luni, 19 august 2019, ora 10:00, persoanele fizice pot merge la producătorii validaţi pentru îndeplinirea formalităţilor de înscriere în vederea accesării Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional („Rabla Clasic”). Programul „Rabla Clasic” a fost suplimentat cu 130 milioane lei, sumă care reprezintă aproximativ 20.000 de prime de casare. Astfel, numărul primelor de casare acordate în anul 2019 va depăşi numărul primelor de casare acordate până acum de Administraţia Fondului pentru Mediu în cei 16 ani de când se derulează acest program, totalizând 55.000 de prime de casare acordate în cadrul acestui an”, notează oficialii instituţiei.

Potrivit sursei citate, cuantumul primei de casare pentru Programul „Rabla Clasic” este același, de 6.500 de lei pentru fiecare autovehicul uzat, mai vechi de opt ani, dat spre casare şi se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g de CO2/km, în regim de funcţionare mixt (maximum 140 g CO2/km conform standardului WLTP).

De asemenea, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei în cazul achiziţionării unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g de CO2/km (maximum 105 g CO2/km conform standardului WLTP) şi/sau un ecobonus de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.

În cazul în care se întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare, ajungându-se astfel la acordarea unei finanţări în cuantum de 9.200 lei.

Citește și:

Leave a Comment