Share
Altex nu va mai vinde prin Emag. Comisioanele sunt prea mari!

Altex nu va mai vinde prin Emag. Comisioanele sunt prea mari!

Oficialii Altex au anunțat astăzi că firma a decis să părăsească platforma Marketplace după o prezență de mai bine de un an și jumătate. Motivul acestei decizii este creșterea semnificativă a comisioanelor practicate de eMag.

eMAG Marketplace este sistemul prin care partenerii eMAG își afișează propriile produse pe emag.ro, alături de produsele vândute direct de către eMAG. Clienții pot comanda simultan atât produse eMAG cât și produse din oferta oricărui partener eMAG.

„Am luat decizia de a părăsi platforma marketplace eMag deoarece în acest moment, creșterea comisioanelor ne face imposibilă respectarea promisiunii de cel mai mic preț din România, o promisiune pentru ținerea căreia toți angajații Altex depun constant eforturi pentru optimizarea costurilor prin excelență în operațiuni și prin investiții inteligente în proiecte care cresc eficiența. Toate acestea fac ca Altex să fie o afacere profitabilă și sustenabilă și ne dau instrumentele care ne ajută să ne adaptăm modificărilor pieței prin propriile puteri, fără sprijin din partea statului, în timp ce arătăm soliditate în afaceri, consecvență și sustenabilitate în creștere și profit și respect față de promisiunile făcute clienților noști”, a declarat Florin David, Director E-commerce Altex Romania.

Începând cu 19 august, clienții vor putea achiziționa în continuare produsele comercializate de Altex și Media Galaxy mergând în oricare dintre cele 120 de magazine, precum de pe platformele online proprii, altex.ro și mediagalaxy.ro

„Pentru Altex România, succesul nu se rezumă doar la vânzări și profit. Succesul Altex România înseamnă să te adaptezi indiferent de momentele grele care afectează iminent orice piață, să dai un adevărat exemplu despre cum se fac afacerile și să ai o contribuție la schimbarea în bine a societății, la dezvoltarea acesteia”, a declarat Florin David, Director E-commerce Altex Romania.

Conform companiei, de la începutul acestui an, Altex România a investit peste 10 milioane de euro pentru modernizarea, reamenajarea sau deschiderea de noi magazine, susținând astfel economia locală, creând noi locuri de muncă și venind în întâmpinarea nevoilor clienților.

Totodată, dezvoltarea noului centru logistic lângă București, în comuna Dragomirești Vale, asigură începând in acest an, în urma unei investiții de peste 37 de milioane de euro, internalizarea și eficientizarea serviciilor logistice, susținând astfel promisiunea celui mai mic preț din România și contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții clienților.

Pornit ca start-up local în anii ‘90, Altex România a crescut prin forțe proprii, oferind clienților săi prin rețeaua de peste 120 de magazine și prin siteurile altex.ro și mediagalaxy.ro echipamente electronice și electrocasnice. Prin programul „De 2xDiferența”, Altex susține cel mai mic preț din România oferit pentru întreaga gamă de produse, de la electrocasnice, electronice, IT, comunicații și multimedia, ALTEX România și-a extins în prezent gama de produse având oferte competitive și pe piața de voiaj, sport și vacanță, auto, cosmetice-îngrijire personală, bebeluși-copii sau băuturi calde și reci (apa, cafea, sucuri, ceai).

Leave a Comment