Share

Trafic intens și blocaje atât pe A2 spre Constanța cât și pe DN1 către Brașov

Așa cum era de așteptat în prima zi a minivacanței de Sfânta Maria, traficul este extrem de aglomerat la această oră atât pe Autostrada Soarelui București – Constanța cât și pe DN1.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat în această dimineață că pe Autostrada A2, pe sensul către litoral valorile de trafic sunt crescute, iar pe anumite tronsoane se circulă în coloană.
În acest moment, cei 220 de kilometric care despart Capitala de Constanța pot fi parcurși în circa două ore și 30 de minute. Cei care se deplaseză către Litoral vor întâlni un prim blocaj în zona Bogdana – Dragoș Vodă, acolo unde aplicațiile de trafic arată și accidente, iar apoi, un alt „punct fierbinte” se află la ieșirea către Drajna. Mult mai aglomerat este însă în zona Fetești, acolo unde se circulă bară la bară încă de la Ștefan cel Mare. OIar coloanele de mașini se întind până la Cernavodă.

În acest context, pentru prevenirea producerii unor accidente de circulaţie, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să mărească distanţa în mers între autovehicule, să folosească luminile de întâlnire şi să nu se angajeze în depăşiri riscante. De asemenea, cei care încheie coloane de autovehicule care încetinesc sau opresc brusc trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie pentru a-i atenţiona pe şoferii care se apropie din spate să reducă din timp viteza.

Poliţiştii care patrulează pe autostrăzi au constatat că zilnic, mulţi conducători auto opresc nejustificat pe banda de urgenţă, creând situaţii periculoase. Din statisticile accidentelor rutiere produse pe autostrăzi reiese că sunt frecvente cazurile în care autovehicule oprite pe banda de urgenţă au fost lovite de altele. Conducătorii auto care au provocat aceste accidente fie au fost neatenţi sau obosiţi, fie nu au observat autovehiculele oprite.

Pe banda de urgenţă pot circula doar autovehiculele cu regim prioritar care se deplasează la intervenţii sau în misiuni cu caracter de urgenţă. Oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor se sancţionează cu trei puncte de penalizare şi cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte-amendă).

Nici cei care au plecat spre munte nu au scăpat de aglomerație. Distanța dintre București și Brașov (160 km) poate fi parcursă în acest moment în circa trei ore. Primul blocaj apare în Breaza și continua până la ieșirea din Comarnic, iar un al doilea se află, ca de obicei, în zona Sinaia – Bușteni.
Și A1 București – Pitești are un punct aglomerat în această dimineață – la Palanca -, iar distanța de 110 km poate fi parcursă în aproximativ o oră și 15 minute.

Leave a Comment