Share

Creșterea medie anuală a sectorului auto a depășit 13% în ultimii trei ani, cu mult peste evoluția industriei

Premierul Viorica Dăncilă susține că, în ultimii trei ani, ritmul de creştere mediu anual al sectorului auto a fost de peste 13%, cu mult peste cel al industriei, de 4,3%. De asemenea, ponderea autovehiculelor de transport rutier în total exporturi a fost de 17,4%, în timp ce importurile au reprezentat doar 10%.

Prezentă la Forumul Industriei Auto Europene 2019 care se desfășoară astăzi la Craiova, alături de comisarul european responsabil pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, Elzbieta Bienkowskași mai mulți miniștri, primul ministru Viorica Dăncilă a anunțat că în ultimii trei ani, potrivit ei, ritmul de creştere mediu anual al sectorului auto a fost de peste 13%, cu mult peste cel al industriei, de 4,3%.

„Un rol important l-a avut (n.n. – industria auto) în privinţa comerţului exterior. În primele 11 luni ale anului trecut, ponderea exportului de autovehicule de transport rutier în total exporturi a fost de 17,4%, în timp ce importurile au reprezentat doar 10%. După creşterea constantă din ultimii ani, 2018 a fost un an extraordinar pentru industria auto. România a înregistrat o producţie record de autoturisme anul trecut, o creştere de 30% faţă de anul anterior”, a declarat premierul României.

Viorica Dăncilă a menționat și România înregistrează de câţiva ani unul dintre cele mai ridicate ritmuri de dezvoltare din UE şi acest lucru se datorează şi industriei auto. „Este un proces de durată şi sustenabil, rezultatul activităţii şi competitivităţii sectorului privat. În anul 2017, creşterea economică a fost de 7%, iar în 2018 – de 4,1 %, ceea ce înseamnă o medie anuală de 5,5%, cât ne propunem şi pentru acest an. Industria auto este unul dintre pilonii pe care se bazează dezvoltarea economiei româneşti, atât prin performanţele proprii, cât mai ales prin efectul de angrenare şi multiplicare economică, precum şi prin numărul mare de angajaţi. Sectorul auto a fost motorul ieşirii României din recesiune după criza economică şi este astăzi propulsorul creşterii şi dezvoltării economice naţionale”, a susţinut Viorica Dăncilă.

Infrastructura,problema cea mai arzătoare pentru industria auto

Primul ministru a declarat însă și că „infrastructura de transport este problema cea mai arzătoare pentru industria auto. Am modificat legislaţia pentru a creşte posibilitatea de a dezvolta infrastructura, inclusiv prin intermediul parteneriatului public-privat. Vom lua şi alte măsuri care să uşureze şi să grăbească acest proces. Ministrul Transporturilor este azi (luni n.r.) aici, alături de mine, şi ştie ce greutate apasă pe umerii săi. După atâţia ani în care lucrurile au mers cu încetinitorul, Guvernul pe care îl conduc a luat în piept această provocare. Şi vom demonstra că se poate. Oamenii au dreptate să fie supăraţi pentru ritmul în care s-a lucrat în acest domeniu”.

Conform Vioricăi Dăncilă, săptămâna trecută au început lucrările la primii kilometri de autostradă din Moldova, iar anul acesta, la drumul expres Craiova – Piteşti, tronsoanele 1 şi 2, în lungime de 57,55 km şi cu o valoare însumată de peste două miliarde de lei cu TVA, au intrat în linie dreaptă, aflându-se în faza de proiectare. Proiectul autostrăzii Piteşti – Sibiu se află într-un stadiu „destul de avansat”, iar procesul de evaluare a ofertelor a fost finalizat pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii 5 Curtea de Argeş – Piteşti. „În ceea ce priveşte secţiunile 2 şi 3 ale autostrăzii Sibiu – Piteşti, situaţia este blocată din cauza contestaţiei împotriva acordului de mediu obţinut în decembrie 2018. Sperăm ca în cel mai scurt timp să putem ieşi din acest blocaj permanent al contestaţiilor pe care îl întâmpinăm de ani de zile”, a menţionat premierul.

©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.

Leave a Comment