Share
Un român a parcurs 617 km la Cercul Polar și s-a clasat pe locul 3 în cel mai dificil maraton din lume – VIDEO

Un român a parcurs 617 km la Cercul Polar și s-a clasat pe locul 3 în cel mai dificil maraton din lume – VIDEO

Avram Iancu, românul cunoscut pentru performanțele sale extreme, a reuşit să ajungă la finalul ultramaratonului “6633 Arctic Ultra” de la Cercul Polar de Nord. Sportivul din Petroșani s-a clasat pe locul al 3-lea.

Bibliotecarul Avram Iancu a reuşit să ajungă la finalul ultramaratonului „6633 Arctic Ultra” de la Cercul Polar de Nord, polisportivul din Petroşani clasându-se pe locul al 3-lea dintre cei 15 concurenţi care au luat startul în această competiţie considerată cel mai dificil maraton din lume.

„Mi-am dus drumul până la capăt. Până la capătul lumii. Şi, deşi am reuşit, nu am niciun merit, e doar îngăduinţă divină. Iar locul 3 obţinut la una dintre cele mai grele curse din lume e doar o răsplată nesperată pentru tot ceea ce am îndurat aici. Dumnezeu să binecuvânteze ROMÂNIA!”, a scris pe Facebook, Avram Iancu.

„6633 Arctic Ultra”, ultramaratonul de la Cercul Polar de Nord, este considerat drept cel mai dificil din lume din cauza temperaturilor scăzute la care trebuie să facă faţă participanţii. Sportivii trebuie să străbată un traseu în lungime de 617 kilometri, de la Eagle Plains (Yukon, Canada) până la Tuktoyaktuk, pe banchiza de la Oceanul Arctic.

Avram Iancu se află pentru a doua oară la startul ultramaratonului de la Polul Nord, după ce, anul trecut, a fost nevoit să abandoneze cursa la numai o zi din cauza unei dureri puternice apărute la gamba piciorului drept.

Conform Agerpres, Avram Iancu este cunoscut pentru performanţele prin care a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016. În vara anului 2017, bibliotecarul din Petroşani a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. Lista reuşitelor continuă cu traversarea înot a Mării Negre, în toamna anului 2018. Atunci, Avram Iancu a înotat 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile.

6633 Arctic Ultra 2019 – Spre Gateway

Avram a început excelent a opta zi de concurs. A plecat din Inuvik la ora 6.00 și l-a ajuns din urmă pe David, apoi pe Patrick cu care merge umăr la umăr spre Gateway. În fața lor este Paul care are un avans de circa 18 km. Ajunși la Gateway, au dormit aproximativ 2 ore și au pornit spre Tuktoyaktuk mai având de parcurs 87 km în circa 35 de ore. Deși merg împreună, Patrick are avantajul unei compensări de timp de 4 ore și 47 minute. Totodată Avram ar trebui să ajungă la finish cu cel puțin 3 ore și 40 minute înaintea lui David pentru a-și menține poziția pe podium. Însă cel mai important este că Avram se află într-o stare fizică bună, iar moralul este și mai bun. Suntem încrezători că va termina cu bine cursa.Puteți urmări cursa aici https://www.6633ultra.com/live-tracking/Hai Avram! Hai România!Echipa Atelier Media#Dormeo #GrupServiciiPetroliere #Panasonic #iHunt #Skarp #TVR #AutoAlex #SarayService #AdarcoInvest #PadureaCopiilor

Publicată de Avram Iancu pe Vineri, 15 martie 2019

©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.

Leave a Comment