Share
România, pe locul secund în clasamentul creșterii înmatriculărilor de autoturisme noi

România, pe locul secund în clasamentul creșterii înmatriculărilor de autoturisme noi

Raportul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), arată că Lituania și România sunt statele europene în care s-au înregistra cele mai mari creșteri ale înmatriculărilor de autoturisme în primele două luni ale anului 2019. Dacia continuă să se afle printre mărcile cu rezultate bune pe piața din Europa.

În primele două luni ale anului 2019 au fost înmatriculate în statele UE și EFTA 2,44 milioane de autoturisme, în scădere cu 2,9% față de perioada similară din anul anterior. În ciuda reculului pieței europene, în România înmatriculările de mașini noi au continuat să crească într-un ritm susținut. Astfel, în lunile ianuarie și februarie au intrat în circulație la noi 26.023 autoturisme, cu nu mai puțin de 26,8% mai multe decât în primele două luni din 2018. Acest rezultat poziționează România pe locul secund în clasamentul creșterilor, după Lituania, stat în care creșterea a fost de 68,8%. Este demn de menționat însă că în statul baltic volumul înmatriculărilor a fost de numai 6,274 de unități.

În perioada menționată, marca românească Dacia, deținută de grupul francez Renault, a raportat și ea o creștere cu 7,4% a înmatriculărilor, până la 86.284 unități. Cota de piață a atins în acest context 3,6% depășind mărci precum Seat (3%), Hyundai (3,5%), KIA (3,1%), Nissan (2,6%) sau Volvo (2,1%).

©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.

Leave a Comment