Share
Supermașinile de la Geneva 2019. De la Aston Martin la Bugatti și Koenigsegg

Supermașinile de la Geneva 2019. De la Aston Martin la Bugatti și Koenigsegg

Unii consideră că saloanele auto sunt doar o umbră a ceea ce erau odinioară. E drept că expozițiile americane, și chiar unele din Europa, și-au pierdut senzualitatea, concentrându-se mai degrabă pe practic și eco decât pe fabulos. Nu și Geneva Motor Show.

Cei care au vizitat măcar odată Geneva International Motor Show (GIMS) știu că este, de departe, cea mai bine organizată, compactă și prietenoasă cu vizitatorii expoziție auto majoră din Europa. Totodată, împătimiții care i-au trecut pragul mai mulți ani la rând au, sperăm, convingerea că evenimentul din Elveția este o adevărată rampă de lansare pentru cele mai luxoase, spectaculoase și chiar scandaloase mașini din lume.

În centrul expozițional Palexpo, la doi pași de un mic smart electric se răsfață în lumina reflectoarelor un gigantic Bentley cu motor cât jumătate din caroserie, iar lângă cel mai înghesuit Fiat răsare prin grămada de gură-cască silueta joasă și amenințătoare a unui Ferrari. Oricât ai fi de orientat către salvarea planetei de la „dezastrul” cauzat de emisiile poluante ale mașinilor, nu îți poți reprima un șuier de admirație atunci când simțurile îți sunt răscolite de un Lamborghini, cu unghiurile sale ascuțite și evacuările cât roata carului, sau de un Koenigsegg care își dă deoparte jumătate din caroserie pentru a dezvălui un V8 de 5.0 litri care dezvoltă până la 1600 CP.

Teama de mașina neagră

Unii dintre cei care au trecut de 30 – 35 de ani își amintesc, probabil, poveștile despre „salvarea” sau mașina neagră care furau copii pe care mama ni le spunea pentru a reuși să ne bage în case imediat ce întunericul se lăsa peste străzile transformate în teren de fotbal. Ei bine dacă ambulanțe nu prea vezi la Palexpo decât dacă faci o excursie până în pavilionul dedicat producătorilor de componente și vehiculelor specializate, o mașină neagră a fost vedeta incontestabilă a ediției din acest an a GIMS. Parcă în ciuda legendelor românești, producătorul a ținut chiar să o numească La Voiture Noire (Mașina Neagră) dar, cu siguranță, nici măcar cel mai bogat român nu va avea în galeria sa de mașini deja faimosul Bugatti care a ajuns la Geneva doar pentru a arăta pasionaților cât de spectaculos poate fi un vehicul cu un preț de 11 milioane de euro, fără taxe. Dezvoltată special pentru un pasionat care și-a permis o astfel de sumă și, mai mult chiar, a și plătit-o, Bugatti La Voiture Noire este mai mult decât o interpretare modernă a lui Type 57 SC Atlantic creat de Jean Bugatti. Dincolo de estetica spectaculoasă, vehiculul ascunde un motor de 8 litri cu 16 cilindri care poate produce 1.500 CP. Grație pasionatului care a plătit o avere pentru o astfel de supermașină, Bugatti La Voiture Noire a devenit cel mai scump vehicul nou comercializat vreodată.

Alături de impresionantul bolid, producătorul din Molsheim a prezentat și Chiron Sport „110 ans Bugatti”, cu o producție limitată la 20 de unități. Menit să marcheze împlinirea a 110 ani de către marca franceză, vehiculul are un preț de 3 milioane de euro. Vă întrebați dacă există nebuni care ar plăti atâția bani pentru o mașină? E suficient să spunem că și această ediție limitată este deja vândută.

Suedezul venit din viitor

Un alt supercar, sau chiar megacar dacă ne luăm după producătorul său, a fost dezvăluit la Geneva de suedezii de la Koenigsegg. Sosit direct din hangarele din Ängelholm, orășel situat la jumătatea drumului dintre Malmö și Göteborg, noul Jesko este un demn urmaș al vitezistului Agera RS. Principalele calități ale vehiculului se află departe de ochii privitorilor, în măruntaiele caroseriei joase cu o aerodinamică desăvârșită. Propulsorul V* de 5.0 litri, cu două turbo turbine, dezvoltă nu mai puțin de 1280 CP dacă este alimentat cu benzină, iar cei care găsesc o pompă cu biocarburant E85 au chiar șansa de a se bucura de toți cei 1600 CP. Complet regândită față de motorul modelului Agera, noua uzină de forță are în dotare cel mai ușor arbore cotit amplasat vreodată pe un V8, tije de legătură pentru reducerea vibrațiilor realizate dintr-un oțel special ultraușor dezvoltat în Suedia și pistoane acoperite cu ceramică a căror greutate nu depășește 290 de grame. Atenția deosebită acordată greutății fiecărei piese este extrem de importantă deoarece pistoanele Koenigsegg au o cursă foarte lungă și, atunci când funcționează la 8.500 rpm, eficiența mișcării devine critică.

Nici cutia de viteze nu este una obișnuită. Cu 9 trepte și ambreiaj „multiplu”, această componentă dezvoltată 100% de Koenigsegg poartă numele LST (Light Speed Transmission) și poate schimba rapoartele cu o viteză uimitoare. Această rapiditate este asigurată grație tehnologiei inteligente UPOD (Ultimate Power On Demand) un adevărat creier al transmisiei care asigură o funcționare fără reproș.

Al treilea model cu motor central

Poartă numele AM-RB 003, acronimul ascunzând numele creatorilor săi – Aston Martin și Red Bull. Cifra de la final confirmă că acesta este al treilea model Aston Martin cu motor amplasat central după Valkyrie și Valkyrie AMR Pro. Deși pare a sta în umbra conceptului Lagonda, expus și el la Geneva, noul AM-RB 003 are toate calitățile unui supercar, mai ales că a beneficiat de experiența și centrul de testare al echipei Red Bull Advanced Technologies. Având aceeași bază tehnică și o filozofie aerodinamică asemănătoare cu Aston Martin Valkyrie, modelul AM-RB 003 are o „chilă” pronunțată în partea din față și un difuzor spate de dimensiuni mari, iar podeaua generează cea mai mare parte a forței de apăsare. Modelul beneficiază, de asemenea, de tehnologia de generație următoare a aeronavelor, care creează un profil variabil pe întreaga aripă posterioară. Numită FlexFoil – dezvoltată de FlexSys Inc. – această tehnologie a fost validată de NASA, Aston Martin fiind primul constructor care a implementat-o în industria automobilelor.

©Lifenews.ro – Articolele lifenews.ro pot fi preluate în limita a 500 de caractere și doar cu acordul redacției.

Leave a Comment